Anul Crezului şi al Autocefaliei Româneşti la Agenţia de ştiri BASILICA
Anul Crezului şi al Autocefaliei Româneşti la Agenţia de ştiri BASILICA
În contextul aniversării în anul 2010 a 1685 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) şi a 125 de ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885), la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat - în şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2009 - ca anul 2010 să fie declarat „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti” în Patriarhia Română.

Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti a fost mediatizat de Agenţia de Ştiri BASILICA, la nivel de Patriarhie, Consiliu Eparhial, Protopopiat, Mănăstire şi Parohie printr-o secţiune specială deschisă pe site-ul basilica.ro, intitulată „2010 – Anul Crezului şi al Autocefaliei”, având ca imagine reprezentativă icoana Sfintei Treimi.

În această secţiune mediatizarea s-a făcut începând cu luna ianuarie a anului 2010, până în decembrie fiind postate un număr de 637 de ştiri, comunicate, documente şi interviuri, dintre care au fost traduse în limba engleză un număr de 63 de ştiri, acestea fiind cele mai importante evenimente care au avut loc al nivel de Patriarhie.

Aceste ştiri au prezentat modul în care Biserica Ortodoxă Română a marcat, prin evenimente, Anul Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti, la diferitele sale nivele.

Astfel, în prima parte a anului 2010 au fost organizate conferinţe pastoral-misionare, colocvii teologice, dezbateri şi seri duhovniceşti şi studii, comentarii, bibliografii care au tratat istoria Crezului Ortodox (geneza, contextul istoric şi teologic al formulării simbolului Niceo-Constantinopolitan) şi locul Crezului în cultul ortodox (text şi cântare bisericească), în cateheza ortodoxă (inclusiv ora de Religie şi programul Hristos împărtăşit copiilor), în activitatea pastoral-misionară a Bisericii şi în dialogul cu alte Biserici creştine.

În a doua parte a anului 2010, a fost abordată tema Autocefaliei româneşti, în conferinţe, simpozioane ştiinţifice, dezbateri şi elaborate studii istorico-teologice cu următoarele subteme: Autocefalia bisericească: unitate de credinţă şi libertate religioasă; consideraţii privind vechimea şi afirmarea autocefaliei româneşti de-a lungul timpului; recunoaşterea autocefaliei (25 aprilie 1885), confirmare a demnităţii şi prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Ortodoxiei universale; Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir - mărturie văzută a autocefaliei bisericeşti; autocefalia în dialogul panortodox.

În Joia Mare a anului 2010 (1 aprilie), în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, a avut loc sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, pentru a douăzeci şi una oară în Biserica Ortodoxă Română.

Numărul total de ştiri postate: 29,949
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Expoziţie de icoane la Palatul Patriarhiei
Până pe 8 iunie în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei poate fi vizitată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”. Sunt expuse icoane pe lemn şi pe sticlă, premiate în cadrul primei ediţii a concursului cu acelaşi nume, organizat de ...
Protocol de colaborare între PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS pentru prestarea de servicii medicale specializate
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează: În ziua de 22 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS au încheiat un protocol de colaborare pentru prestarea de servicii medicale specializate. Protocolul a fost semnat ...
Sinod Mitropolitan la Palatul Patriarhiei
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit astăzi, 22 mai 2012, în Sala Sfântul Ioan Casian din Palatul Patriarhiei. Lucrările sinodului au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei. Patriarhul ...
Moaştele Sf. Dimitrie şi ale Sf. Împăraţi Constantin şi Elena au fost introduse în Catredrala Patriarhală
Catedrala Patriarhală şi-a cinstit, la 21 mai, ocrotitorii, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Sute de credincioşi au adus astăzi cinstire Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor ale căror sfinte moaşte au fost aşezate ...
Vernisarea expoziţiei Icoana ortodoxă - lumina credinţei, la Palatul Patriarhiei
În Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, luni, 21 mai 2012, începând cu ora 13:00 a fost vernisată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”, în prezenţa Patriarhului României. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod ...