Cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în luna mai a anului acesta, cu prilejul Zilelor Episcop Melchisedec, va fi lansată o nouă lucrare închinată acestui părinte al autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, informează mmb.ro. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, volumul „Episcopul Melchisedec, eminent ierarh, pedagog şi om de cultură“ este rodul muncii a cinci ani de studiu şi cercetări realizate de prof. univ. dr. Vasile Vasile, de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Cartea va cuprinde o biografie în ascensiune a episcopului Melchisedec. „Episcopul Melchisedec este un Kogălniceanu pentru viaţa bisericească a celei de-a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea. Am fost surprins de faptul că nici o lucrare apărută nu prezintă integral, până acum, viaţa şi activitatea episcopului“, a declarat Vasile Vasile.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe
11 februarie 1979 A trecut la cele veşnice preotul profesor şi traducător Căciulă Olimp
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman





















