Arhiepiscopia Bucureştilor, alături de sinistraţi
Vremea s-a mai îndreptat dar necesitatea de a-i ajuta pe cei în nevoie încă există. Mai bine de zece tone de alimente neperisabile au ajuns şi vineri la oamenii care au fost izolaţi pentru câteva săptămâni în satele din cuprinsul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
De această dată a fost vorba despre un camion cu ajutoare din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a mers, pe rând, în mai multe localităţi din cele două judeţe, produsele fiind distribuite oamenilor cu ajutorul reprezentanţilor Centrului eparhial din Buzău, a protopopilor şi a preoţilor din localităţi, informează TRINITAS TV.
Primele opriri au fost în localităţile din judeţul Buzău, în Parohiile Casota, Văcăreasca, din Protoieria Buzău III.
Alimentele de bază precum făină, ulei, zahăr, orez, conserve de legume sau conserve de carne au fost primite cu bucurie de cei care au atât de multă nevoie.
Din cauza drumului greu accesibil până la parohiile învecinate, Glodeanu Siliştea şi Cotorca, s-a hotărât depozitarea pentru moment a ajutoarelor în Parohia Văcăreasca. Reprezentanţii Sectorului social-filantropic şi a preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor, au participat direct la acţiunea de predare a alimentelor.
Consilierul social al Eparhiei Buzăului şi Vrancei, împreună cu preotul protopop sunt cei care se vor asigura că bunurile vor ajunge în parohiile de care este nevoie.
Sunt încă probleme deosebite în această parte a judeţului Buzău, Parohia Văcăreasca fiind şi în situaţia de a-şi fi pierdut în această perioadă preotul slujitor.
Alimentele, depozitate în biserici, vor fi distribuite în totalitate la acest sfârşit de săptămână.

Numărul total de ştiri postate: 29,950
Ştiri Patriarhie
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Până pe 8 iunie în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei poate fi vizitată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”.
Sunt expuse icoane pe lemn şi pe sticlă, premiate în cadrul primei ediţii a concursului cu acelaşi nume, organizat de ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:
În ziua de 22 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS au încheiat un protocol de colaborare pentru prestarea de servicii medicale specializate. Protocolul a fost semnat ...
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit astăzi, 22 mai 2012, în Sala Sfântul Ioan Casian din Palatul Patriarhiei. Lucrările sinodului au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei.
Patriarhul ...
Catedrala Patriarhală şi-a cinstit, la 21 mai, ocrotitorii, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Sute de credincioşi au adus astăzi cinstire Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor ale căror sfinte moaşte au fost aşezate ...
În Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, luni, 21 mai 2012, începând cu ora 13:00 a fost vernisată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”, în prezenţa Patriarhului României. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod ...
Aniversări
23 mai 1819 S-a născut, în Bucureşti, episcopul Chiţulescu Inochentie, (din botez Ioan)
19 mai 1908 S-a născut în Cacova (azi Grădinari), judeţul Caraş-Severin, protopopul şi profesorul de teologie Iova Firca
19 mai 1889 S-a născut în Făureşti, judeţul Vâlcea, preotul Gheorghe F. Ciauşanu, profesor şi folclorist