Liturghie Arhierească la Biserica Sf. Mc. Pantelimon din oraşul Râmnicu Vâlcea
Liturghie Arhierească la Biserica Sf. Mc. Pantelimon din oraşul Râmnicu Vâlcea
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, „a Lăsatului sec de carne”, astăzi, 19 februarie 2012, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mucenic Pantelimon” din incinta Spitalului Municipal Nr.2,din municipiul Râmnicu Vâlcea, după cum ne informează arhiram.ro.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotonit întru preot pe părintele diacon David Dorin Cârstea, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova, pe seama bisericii cu hramul „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” de la Parohia Poienari, comuna Ghioroiu, Protopopiatul Drăgăşani, judeţul Vâlcea.

În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a explicat credincioşilor prezenţi principalele învăţături desprinse din pericopa evanghelică, subliniind faptul că înfricoşătoarea judecată va fi un act de binecuvântare şi de mulţumire, iar pentru alţii va fi un act de osândă, fapt pentru care fiecare dintre noi trebuie să ne primenim viaţa spre a dobândi mântuirea sufletelor şi prin aceasta viaţa de veci.

„Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să împlinim Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos de ajutorare a semenilor noştri pentru că aşa după cum vedem în fiecare sărac, în fiecare om suferind sau bolnav, sau aflat în închisoare, se află Mântuitorul Hristos şi la Înfricoşata Lui Judecată descoperim că dacă i-am ajutat pe aceşti oameni în suferinţă, de fapt L-am împrumutat pe Mântuitorul Hristos, iar plata faptelor noastre celor bune este binecuvântarea de a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Să lucrăm aşadar în aceste zile premergătoare Postului Mare şi în Postul Mare şi toată viaţa noastră, să ne rugăm, să ne pocăim şi să săvârşim faptele milosteniei pentru a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Judecata lui Dumnezeu, este o judecată dreaptă, dând fiecăruia după cum am făcut în această viaţă pământească.”, a spus Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a citit mai multe rugăciuni la felurite neputinţe, suferinţe şi boli pentru bolnavii internaţi în Spitalul Municipal dar şi pentru credincioşii prezenţi.


La sfârşitul slujbei Preasfinţitul Părinte Emilian l-a felicitat pe părintele Dan Valentin Cîrstea pentru activitatea pastoral-misionară desfăşurată în cadrul Spitalului Municpal Nr.2, i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi şi le-a dăruit câte un calendar ortodox pe anul 2012.

La eveniment au luat parte personal medical, pacienţi şi credincioşi din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Vizita şi slujba Sfintei Liturghii săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul la biserica „Sfântul Pantelimon” din incintaSpitalului Municipal Nr. 2 din Rm Vâlcea, se înscrie în rândul acţiunilor religios-duhovniceşti şi social-filantropice de cercetare şi îngrijire a bolnavilor din Arhiepiscopia Râmnicului în anul 2012, declarat de Patriarhia Română „An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”.

Piatra de temelie a Bisericii cu hramul „Sfântul Mucenic Pantelimon” din incinta Spitalului Municipal Nr. 2 din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost pusă în anul 2002, luna octombrie, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Arhiepiscopul Râmnicului, terenul fiind donat de Consiliul Judeţean Vâlcea. La data de 10 octombrie 2010, biserica a fost târnosită de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, în prezenţa Chiriarhului locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim.
Numărul total de ştiri postate: 29,952
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Expoziţie de icoane la Palatul Patriarhiei
Până pe 8 iunie în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei poate fi vizitată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”. Sunt expuse icoane pe lemn şi pe sticlă, premiate în cadrul primei ediţii a concursului cu acelaşi nume, organizat de ...
Protocol de colaborare între PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS pentru prestarea de servicii medicale specializate
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează: În ziua de 22 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS au încheiat un protocol de colaborare pentru prestarea de servicii medicale specializate. Protocolul a fost semnat ...
Sinod Mitropolitan la Palatul Patriarhiei
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit astăzi, 22 mai 2012, în Sala Sfântul Ioan Casian din Palatul Patriarhiei. Lucrările sinodului au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei. Patriarhul ...
Moaştele Sf. Dimitrie şi ale Sf. Împăraţi Constantin şi Elena au fost introduse în Catredrala Patriarhală
Catedrala Patriarhală şi-a cinstit, la 21 mai, ocrotitorii, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Sute de credincioşi au adus astăzi cinstire Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor ale căror sfinte moaşte au fost aşezate ...
Vernisarea expoziţiei Icoana ortodoxă - lumina credinţei, la Palatul Patriarhiei
În Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, luni, 21 mai 2012, începând cu ora 13:00 a fost vernisată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”, în prezenţa Patriarhului României. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod ...