11 martie 1898 – S-a născut în Lăpuşata, jud. Vâlcea, Mihai Buxacu. Acesta a fost preot şi pedagog. Absolvent al Seminarului „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea (1919) şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti (licenţiat în 1924). Obţine titlul de doctor în Teologie (1928); studii de specializare în Pedagogie, Catehetică şi Omiletică la Facultăţile de Teologie catolică şi protestantă din Strasbourg (1924-1926) A fost directorul Cancelariei Episcopiei Râmnicului, preot la catedrală şi profesor suplinitor la Seminarul „Sf. Nicolae” (1923-1924), profesor de Teologie practică la Academia Teologică din Oradea (1926-1929), în paralel preot la Catedrala episcopală (1927-1929) şi consilier cultural tot la Oradea (1928-1929); preot la Biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti (din 1929 până în 1985), consilier cultural la Arhiepiscopia Bucureştilor (1933-1939), profesor de Religie la Seminarul Pedagogic Universitar din Bucureşti (1930-1938 şi 1942-1944), docent la Facultatea de Teologie din Bucureşti pentru Catehetică şi Omiletică (1936-1938), conferenţiar la aceleaşi discipline (1938-1940 şi 1942-1946), profesor agregat de Catehetică (1946-1948), apoi profesor titular de Catehetică şi Pedagogie religioasă la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1948-1952); din 1952 a rămas doar preot-paroh la Biserica „Sf. Elefterie”, ridicată prin strădaniile sale. Lucrări: Şcoala catehetică patristică ca bază de orientare pentru actuala şcoală catehetică. Studiu introductiv în Catehetică ortodoxă (1928), Omilia exegetică biblică. Studiu omiletic (1929); Pedagogia creştină ortodoxă (1935); Spiritul catehezei patristice în şcoala românească (1937); Conştiinţa creştină după Catehezele Sf. Chirii, arhiepiscopul Ierusalimului. A trecut la Domnul la 24 mai 1985 în Bucureşti.