29 iulie 1806 – S-a născut în Săliştea Sibiului, Episcopul Dionisie Romano (din botez Dumitru). Călugărit la Neamţ, sub numele de Dionisie (1823); audiază unele cursuri la Colegiul „Sfântul Sava”, precum şi un „curs normal” pentru pregătirea primilor învăţători români în Bucureşti (1831-1832). Ca „profesor naţional” în Buzău (1832-1843), ridică două clădiri şcolare, tipăreşte manuale didactice; îndrumă şcolile săteşti din judeţul Buzău în calitate de „revizor şcolar” (1838-1843); editează (împreună cu Gavriil Munteanu) ziarul „Vestitorul bisericesc” (1839-1840), primul de acest fel la noi; director şi profesor la Seminarul din Bucureşti (1843-1848), arhimandrit, înlăturat din învăţământ pentru participare la Revoluţia din 1848; stabilit în Mănăstirea Băbeni (1849-1851), egumen la Mănăstirea Sadova (1851-1854), timp în care editează ziarul „Echo eclesiastic” (1850-1853) la Bucureşti, având o colecţie de broşuri sub titlul „Biblioteca religios-morală”; stareţ la Mănăstirea Neamţ (1855-1857), unde a înfiinţat o şcoală primară cu internat pentru 50 de copii şi un gimnaziu, amândouă în Târgu Neamţ, iar în mănăstire, un seminar, toate întreţinute de mănăstire; a reorganizat tipografia şi spitalul din mănăstire, a început o serie de construcţii gospodăreşti; înlăturat din stăreţie, s-a stabilit la Iaşi, fiind un militant pentru Unirea Principatelor. Locţiitor de Episcop la Buzău (iunie 1859, hirotonit arhiereu în februarie 1862), apoi la Huşi (noiembrie 1864 - mai 1865); la 26 mai 1865 numit Episcop eparhiot la Buzău, funcţionând până la moarte. La Buzău a reorganizat şi repus în funcţiune tipografia eparhială, în care au apărut zece cărţi de slujbă şi alte câteva cărţi; a înfiinţat şcoli la schitul Dălhăuţi (mutat apoi la Nifon) pentru călugări, şi la schiturile Răteşti şi Coteşti, pentru călugăriţe; a acordat ajutoare materiale la numeroase mănăstiri şi aşezăminte de cultură sau unor tineri pentru studii; a făcut prima donaţie de cărţi Societăţii Academice Române, fapt pentru care a fost ales „membru onorariu” (1868); după moarte, biblioteca sa (peste 150 de manuscrise româneşti, slavone, greceşti, turceşti, arabe şi peste 7000 de cărţi în diferite limbi - unele, rarităţi bibliografice) a intrat în patrimoniul Academiei Române. A trecut la Domnul pe data de 18 ianuarie 1873 în Buzău.