12 D Sf. Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari; Sf. Cuv. Antonie, Patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Hristea
1. Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari (310-381) – Sfântul Meletie s-a născut în Armenia Mare din părinţi creştini. Pentru viaţa lui îmbunătăţită, pentru blândeţea şi smerenia sa era iubit de toţi. A fost ales episcop al cetăţii Sevastia, apoi în Veria Siriei şi, după ceva vreme, arhiepiscop al Antiohiei, în locul lui Eudoxie, care a devenit patriarh al Constantinopolului. Se povesteşte că, după ce a intrat în cetate, antiohienii l-au primit cu atâta evlavie, încât mulţi dintre ei îşi botezau copiii cu numele lui. Sfântul Meletie a fost alungat de eretici din scaunul episcopal, dar a fost rechemat în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). După ce noul împărat a îmbrăţişat credinţa păgână, acesta l-a exilat pe Sfântul Meletie, care s-a întors în Antiohia în timpul împăratului Iovian. Următorul împărat, Valens, l-a izgonit pe arhiepiscopul Meletie. Dar şi de data aceasta Sfântul Meletie s-a întors în Antiohia, în timpul împăratului Graţian (373-383). Sfântul Meletie a fost prieten cu Sfinţii Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz, Ioan Hrisostom, Grigore de Nyssa şi alţi Părinţi. Sinodul al II-lea Ecumenic (381) de la Constantinopol l-a ales preşedinte. Sfântul a trecut la Domnul în timpul desfăşurării lucrărilor Sinodului, în acelaşi an. A fost îngropat în Biserica Sfinţilor din Constantinopol. După ceva timp Moaştele sale au fost duse în Antiohia.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Antonie, Patriarhul Constantinopolului; a Sfântului Mucenic Hristea; a Sfintei Cuvioase Maria, care şi-a schimbat numele în Marin; şi a Sfinţilor Satornic şi Plutin.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Antonie, Patriarhul Constantinopolului; a Sfântului Mucenic Hristea; a Sfintei Cuvioase Maria, care şi-a schimbat numele în Marin; şi a Sfinţilor Satornic şi Plutin.
Numărul total de ştiri postate: 29,952
Ştiri Patriarhie
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Până pe 8 iunie în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei poate fi vizitată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”.
Sunt expuse icoane pe lemn şi pe sticlă, premiate în cadrul primei ediţii a concursului cu acelaşi nume, organizat de ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:
În ziua de 22 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS au încheiat un protocol de colaborare pentru prestarea de servicii medicale specializate. Protocolul a fost semnat ...
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit astăzi, 22 mai 2012, în Sala Sfântul Ioan Casian din Palatul Patriarhiei. Lucrările sinodului au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei.
Patriarhul ...
Catedrala Patriarhală şi-a cinstit, la 21 mai, ocrotitorii, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Sute de credincioşi au adus astăzi cinstire Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor ale căror sfinte moaşte au fost aşezate ...
În Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, luni, 21 mai 2012, începând cu ora 13:00 a fost vernisată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”, în prezenţa Patriarhului României. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod ...
Aniversări
23 mai 1819 S-a născut, în Bucureşti, episcopul Chiţulescu Inochentie, (din botez Ioan)
19 mai 1908 S-a născut în Cacova (azi Grădinari), judeţul Caraş-Severin, protopopul şi profesorul de teologie Iova Firca
19 mai 1889 S-a născut în Făureşti, judeţul Vâlcea, preotul Gheorghe F. Ciauşanu, profesor şi folclorist
























