1. Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei – Era originar din Efes (Asia Mică) şi s-a născut pe când părinţii săi, Pangratie şi Teodora, erau întemniţaţi pentru credinţa creştină. Cei doi mărturisitori ai Mântuitorului Iisus Hristos au reuşit să încredinţeze pe fiul lor unei femei creştine din oraş, pe nume Calista, ca să-i fie fiu de suflet, rugând-o să-l boteze şi să-l crească cu dragoste şi purtare de grijă. Marcion, judecătorul persecutor, căutând pruncul şi negăsindu-l s-a mâniat şi mai tare supunându-i pe cei doi părinţi creştini unor chinuri şi mai grele, în cele din urmă poruncind moartea lor. Creştina milostivă Calista a botezat pruncul cu numele Pangratie ca pe tatăl lui. Fiind foarte milostiv, Pangratie împărţea săracilor din oraş din grâul şi roadele pe care le avea Calista, căci era înstărită. Terminându-se, Pangratie s-a rugat lui Dumnezeu şi hambarele au fost la loc pline. Văzând această minune, Calista i-a spus: Fiul meu iubit, de astăzi înainte dă săracilor cât vrei. De azi nu te mai numesc Pangratie, ci Policarp! (cuvântul „policarp” înseamnă „milostiv”). Ajungând Policarp la vârsta de 20 de ani, a aflat că Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, însoţit de Sfântul Ignatie Teoforul şi Vucol propovăduiesc Cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos în acea parte a Asiei Mici. A cerut binecuvântare şi a plecat să îi întâlnească pe aceştia. Policarp a rămas împreună cu bătrânul apostol propovăduind împreună cu acesta prin multe oraşe din Asia Mică. Nu după mult timp, Sfântul Evanghelist Ioan a fost exilat de împăratul Domiţian (81-96) în insula Patamos. Înainte de plecare, Sfântul Ioan l-a hirotonit pe fericitul Vucol arhiereu al Smirnei în locul său, iar pe Policarp i l-a oferit drept ajutor. În scurt timp, arhiereul Vucol l-a învrednicit pe Policarp cu darul preoţiei ştiindu-i înclinarea spre milostenie şi i-a dat spre răspundere grija săracilor din Smirna. Cunoscându-şi sfârşitul mai înainte, Vucol a lăsat ca urmaş al său în scaunul arhieresc pe preotul Policarp, acesta fiind sfinţit episcop de către ceilalţi episcopi din zonă. Păstorind vreme îndelungată, Sfântul Policarp i-a adus pe mulţi păgâni la creştinism. A scris o epistolă către filipeni, lăudându-i pentru frumoasa primire făcută de ei Sfântului episcop Ignatie, care trecuse pe la ei, pe jos, în lanţuri şi pus sub pază, în drum spre Roma, unde avea să fie aruncat fiarelor sălbatice în Coloseum în anul 107. Sfântul Policarp şi-a găsit mucenicescul sfârşit în timpul împăratului Antonin Piul (138-161), din porunca proconsulului Statius Quadratus din Smirna, când a fost prins şi ars de viu pentru că nu a renunţat la credinţa creştină. Martiriul său este una dintre cele mai importante pagini de dăruire creştină din istoria bimilenară a credinţei noastre.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Cuvioasa Gorgonia (sora Sfântului Grigore de Nazianz) care a dus o viaţă retrasă, departe de frământările lumii. Gorgonia reprezintă chipul femeii creştine care din smerenia căminului său poate urca treptele sfinţeniei, reuşind să aducă la Hristos pe soţul ei.