Continuă lucrările la Catedrala Mântuirii
Continuă lucrările la Catedrala Mântuirii
Lucrările la noua Catedrală Patriarhală din Dealul Arsenalului continuă. Echipa de specialişti care lucrează în acest moment speră ca săptămână viitoare turnarea betonului de egalizare să fie finalizată în proporţie de 90%.

„În acest moment continuăm cu turnarea egalizării. Am ajuns cu această operaţiune undeva la 60 la sută din suprafaţa pe care o avem de turnat. Pe partea de pereţi mulaţi am continuat cu pregătirea suprafeţei pentru stratul de hidroizolaţie specială ce urma să vină. Cu excavarea în acest moment ne-am retras către zona de altar, iar rampa de acces din groapă a fost desfiinţată. Din punctul de vedere al excavării mai avem 10 la sută maxim. Am început, de asemenea, şi săpătura pentru fundaţiile de macara la care sperăm ca deja săptămâna viitoare să avem turnată deja egalizarea în acestea. Pe partea de pregătire a terenului suntem aproape de zona de altar, prin urmare mai avem de pregătit o suprafaţă de aproximativ 20 la sută din teren pentru turnarea egalizării”, a declarat pentru TRINITAS TV inginerul Cristian Miulescu.

Numărul total de ştiri postate: 29,952
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Expoziţie de icoane la Palatul Patriarhiei
Până pe 8 iunie în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei poate fi vizitată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”. Sunt expuse icoane pe lemn şi pe sticlă, premiate în cadrul primei ediţii a concursului cu acelaşi nume, organizat de ...
Protocol de colaborare între PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS pentru prestarea de servicii medicale specializate
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează: În ziua de 22 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS au încheiat un protocol de colaborare pentru prestarea de servicii medicale specializate. Protocolul a fost semnat ...
Sinod Mitropolitan la Palatul Patriarhiei
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit astăzi, 22 mai 2012, în Sala Sfântul Ioan Casian din Palatul Patriarhiei. Lucrările sinodului au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei. Patriarhul ...
Moaştele Sf. Dimitrie şi ale Sf. Împăraţi Constantin şi Elena au fost introduse în Catredrala Patriarhală
Catedrala Patriarhală şi-a cinstit, la 21 mai, ocrotitorii, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Sute de credincioşi au adus astăzi cinstire Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor ale căror sfinte moaşte au fost aşezate ...
Vernisarea expoziţiei Icoana ortodoxă - lumina credinţei, la Palatul Patriarhiei
În Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, luni, 21 mai 2012, începând cu ora 13:00 a fost vernisată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”, în prezenţa Patriarhului României. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod ...