O nouă etapă de lucru pe Dealul Arsenalului
De câteva zile s-a trecut la o nouă etapă a lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului. În prezent, pe şantierul din Dealul Arsenalului se lucrează la aplicarea hidroizolaţiei din plumb, atât pe verticală, cât şi orizontală.
Ing. Ion Ion a declarat pentru TRINITAS TV: „Pe partea verticală se execută panouri în fabrică care aduse în şantier sunt montate pe suporţi speciali care vor rămâne agăţaţi pe stratul suport de polistiren până în momentul în care se execută turnarea radierului la cota de 7 metri. În plan orizontal hidroizolaţia cu plumb se execută din fâşii de plumb de 4 mm grosime, iar panourile în fabrică din plumb de 3 mm. În planul orizontal toate fâşiile de plumb vor fi sudate cu flacără oxiacetilenică fără adaos de material printr-o topire a primei feţe a foii de plumb cât şi cea de dedesubt. La panourile orizontale cât şi cele verticale se aplică o soluţie epoxidică, după care un strat de nisip pentru a crea o aderenţă corespunzătoare în momentul turnării betonului ”
Acest tip de izolaţie necesită proceduri speciale de aplicare.
„Pentru această hidroizolaţie cu plumb, fiind o lucrare unică pentru noi şi poate chiar şi în România, există o tehnologie în care noi aplicăm tot ceea ce cunoaştem, cunoştinţe care au fost transmise şi echipelor de lucru prin instruire punct cu punct de execuţie. Trebuie să se lucreze cu foarte mare grijă ca foile de plumb să fie protejate, adică după montarea acestora să nu fie înţepate, să nu se deterioreze în momentul armăturii şi tocmai de aceea după montarea acestor fâşii de plumb atât pe orizontală cât şi pe verticală se vor lua măsuri de protecţie pentru a asigura ca această hidroizolaţie din plumb să fie perfect executată”, a mai menţionat inginerul Ion Ion.
Se estimează că noua etapă de lucru va fi finalizată în luna februarie a anului viitor. Cei care doresc să afle mai multe informaţii dar şi cum pot contribui la realizarea lucrărilor pentru noua Catedrală patriarhală, pot accesa site-ul www.catedralaneamului.ro.

Numărul total de ştiri postate: 29,952
Ştiri Patriarhie
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Până pe 8 iunie în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei poate fi vizitată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”.
Sunt expuse icoane pe lemn şi pe sticlă, premiate în cadrul primei ediţii a concursului cu acelaşi nume, organizat de ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:
În ziua de 22 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS au încheiat un protocol de colaborare pentru prestarea de servicii medicale specializate. Protocolul a fost semnat ...
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit astăzi, 22 mai 2012, în Sala Sfântul Ioan Casian din Palatul Patriarhiei. Lucrările sinodului au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei.
Patriarhul ...
Catedrala Patriarhală şi-a cinstit, la 21 mai, ocrotitorii, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Sute de credincioşi au adus astăzi cinstire Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor ale căror sfinte moaşte au fost aşezate ...
În Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, luni, 21 mai 2012, începând cu ora 13:00 a fost vernisată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”, în prezenţa Patriarhului României. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod ...
Aniversări
23 mai 1819 S-a născut, în Bucureşti, episcopul Chiţulescu Inochentie, (din botez Ioan)
19 mai 1908 S-a născut în Cacova (azi Grădinari), judeţul Caraş-Severin, protopopul şi profesorul de teologie Iova Firca
19 mai 1889 S-a născut în Făureşti, judeţul Vâlcea, preotul Gheorghe F. Ciauşanu, profesor şi folclorist