10 martie 2010 – A trecut la Domnul, în Bucureşti, preotul şi profesorul de teologie Dumitru Popescu
10 martie 2010 – A trecut la Domnul, în Bucureşti,  preotul şi profesorul de teologie Dumitru Popescu
10 martie 2010 – A trecut la Domnul, în Bucureşti, preotul şi profesorul de teologie Dumitru Popescu(n. 29 iunie 1929 în Călugăreni, jud. Giurgiu). Studii la Seminarul „Nifon Mitropolitul” (1940-1948), continuate la Institutul Teologic din Bucureşti (1955-1959). În anul 1972 a obţinut titlul de doctor în Teologie la Bucureşti, beneficiind de burse de specializare şi documentare la Facultatea de Teologie protestantă din Lausanne (1966-1967), la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia, 1966- 1967) şi la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma (1968-1970). În anul 1973 a fost bursier al Institutului Ecumenic de la Tantur (Israel), între anii 1960-1966 a activat ca secretar şi apoi ca profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti. În perioada 1966-1999 a trecut prin treptele învăţământului universitar (asistent, conferenţiar profesor) în cadrul Institutului Teologic din Bucureşti ocupând funcţia de rector (1979-1980, 1988-1991) apoi între anii 1992-1996 a fost decan. Pe data de 14 mai 2005 i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Cauza de către Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Între anii 1998-2007 a fost profesor invitat Ia Institutul Ecumenic şi Patristic din Bari, în perioada anilor 1980-1988, a îndeplinit şi funcţia de director de studii în cadrul Conferinţei Bisericilor Europene (Geneva). În anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Lucrari: Eclesiologia romano-catolică după documentele celui de-al doilea Conciliu de la Vatican şi ecourile ei în teologia contemporană (1972); La communion du Saint-Esprit aujourd'hui (1981); L'influence de la philosophie et du developpment de la pensee sur la reception du BEM dans les differentes traditions de l'Eglise (1985); Mission et secularization (1987); Teologie şi cultură (1993), Ortodoxie şi contemporaneitate (1996), Hristos, Biserică, Societate (1998); Introducere în teologia dogmatică în contextul culturii contemporane (1998); Ortodoxie şi catolicism (1999); Dumnezeu şi Creaţia (2001); Omul fără rădăcini (2001); Misiunea Bisericii într-o lume secularizată (2004); Iisus Hristos Pantocrator (2005); Apologetica raţional duhovnicească a Ortodoxiei (2009); A publicat studii de specialitate în periodice bisericeşti („Biserica Ortodoxă Română”, „Studii Teologice”, „Ortodoxia”, „Glasul Bisericii”, „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, „Mitropolia Banatului”), precum şi în volume colective.
Numărul total de ştiri postate: 27,017
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Şedinţele anuale de lucru ale Consiliului Naţional Bisericesc şi  Adunării Naţionale Bisericeşti
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE Marţi, 14 februarie 2012, de la orele 10.00, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, va avea loc şedinţă anuală de lucru a Consiliului Naţional Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. ...
Un nou centru de zi pentru copiii defavorizaţi în Bucureşti
Noul Centru de zi pentru copii 'Sfânta Muceniţă Sofia' al Arhiepiscopiei Bucureştilor, de la Parohia Scaune, a fost sfinţit sâmbătă, 11 februarie, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Aşezământul social este destinat susţinerii copiilor şi familiilor defavorizate. Centrul de ...
Pocăinţa este botezul lacrimilor
În toate lăcaşurile de cult din Patriarhia Română s-a citit astăzi, 12 februarie 2012, în Duminica a XXXIV-a după Rusalii, pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul XV, versetele de la 11 la 32, care ne prezintă parabola Întoarcerii ...
Duminica a XXXIV după Rusalii la Catedrala Patriarhală
În Duminica a XXXIV după Rusalii în toate lăcaşurile de cult din Patriarhia Română s-a citit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 15, versetele de la 11 la 32, în care se relatează Pilda Întoarcerii Fiului Risipitor. La Catedrala ...
Pocăinţa - vindecarea omului de boala păcatului
Predică tematică la Duminica întoarcerii Fiului risipitor (Luca 15, 11-32) 'Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere. Şi el le-a ...
 Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XXXIV-a după Rusalii
La Duminica a XXXIV-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi ...
Un nou centru de zi pentru copii în Capitală
În Arhiepiscopia Bucureştilor funcţionează un nou centru de zi pentru copii. Centrul Sfânta Muceniţă Sofia din cadrul Aşezământului Social Filantropic al parohiei Scaune din Protoieria III Capitală a fost sfinţit astăzi, 11 februarie 2012, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. După ...
Daruri pentru preoţii cu biserici în construcţie
Preoţii din Arhiepiscopia Bucureştilor care au lăcaşuri de cult în construcţie şi consolidare au primit daruri din partea Patriarhului României. Evenimentul a avut loc la 10 februarie 2012, în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat ...