În legătură cu unele dintre opiniile exprimate în mass-media faţă de punerea în circulaţie de către Banca Naţională a României a unui set de cinci monede din argint, dedicate patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, Patriarhia Română face următoarele precizări:
În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, aceasta a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 19 iulie 2010, un set de cinci monede din argint dedicate patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, întrucât anul acesta se aniversează 125 de ani de la dobândirea oficială a autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Română (1885) şi 85 ani de la ridicarea ei la rangul de Patriarhie (1925).
Deşi plachete şi medalii aniversare sau comemorative cu patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au mai apărut în ultimii ani, fără să existe obiecţii faţă de punerea în circulaţie a acestora, totuşi constatăm cu surprindere că recenta iniţiativă cu caracter comemorativ a Băncii Naţionale a României a provocat reacţii nejustificate de contestare a personalităţii celor cinci patriarhi români trecuţi la cele veşnice.
De fapt, unele dintre opiniile negative la adresa patriarhilor Miron Cristea, Justinian Marina, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu au fost deja respinse de către istorici bine documentaţi, iar altele rămân doar simple speculaţii şi acuzaţii nefondate, abordări mai degrabă ideologice, decât ştiinţifice.
Patriarhia Română consideră că iniţiativa Băncii Naţionale a României a avut ca scop sublinierea rolului important pe care cei cinci patriarhi l-au avut în promovarea unităţii naţionale şi culturii creştine în vremuri grele pentru istoria poporului român. În concluzie, Banca Naţională a României a dorit să evidenţieze lumina din activitatea patriarhilor României, nu să-i judece post-mortem pentru reale sau presupuse umbre.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe
11 februarie 1979 A trecut la cele veşnice preotul profesor şi traducător Căciulă Olimp
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman





















