Lucrările au fost precedate de un Te Deum oficiat în Catedrala Patriarhală.
Şedinţa Adunării Eparhiale a fost prezidată, în conformitate cu Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (art. 91 alin. 6), de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a prezentat un raport-sinteză al activităţilor desfăşurate de Arhiepiscopia Bucureştilor pentru anul 2009, raport intitulat Semne de speranţă în vreme de criză. În urma analizei rapoartelor de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial în plenul Adunării Eparhiale, s-a remarcat o intensificare a activităţilor desfăşurate de Arhiepiscopia Bucureştilor în anul 2009, cu rezultate notabile pentru fiecare sector de activitate, deşi criza financiară a creat multe obstacole pentru o activitate mai amplă.
În încheierea lucrărilor, ţinând cont de necesităţile pastoral-liturgice şi edilitare, cultural-misionare şi social-filantropice, Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor a aprobat atât rapoartele prezentate, cât şi raportul privind activitatea financiar-contabilă desfăşurată în cursul anului 2009 la Centrul Eparhial şi proiectul de buget pentru anul 2010. De asemenea, au fost stabilite mai multe priorităţi pentru anul 2010, dintre care amintim: intensificarea activităţilor desfăşurate de sectoarele Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, necesitatea construirii, pe lângă parohii, a unor aşezăminte social-pastorale, având în vedere necesitatea de ordin spiritual şi social a existenţei acestora, precum şi cultivarea conştiinţei solidarităţii şi întrajutorării, dezvoltarea mai multor programe de catehizare pe lângă parohii, a programelor de ajutorare socială, modernizarea atelierelor de obiecte bisericeşti şi diversificarea activităţilor social-pastorale specifice, astfel încât Biserica să contribuie, în vremuri mai dificile, la sănătatea spirituală a fiilor ei şi la cultivarea speranţei.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Ştiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe
11 februarie 1979 A trecut la cele veşnice preotul profesor şi traducător Căciulă Olimp
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman





















