COMUNICAT DE PRESĂ: Hirotonia întru arhiereu a Părintelui Arhimandrit lect. univ. dr. Varlaam Merticariu, un nou episcop-vicar patriarhal
COMUNICAT DE PRESĂ: Hirotonia întru arhiereu a Părintelui Arhimandrit lect. univ. dr. Varlaam Merticariu, un nou episcop-vicar patriarhal
Duminică, 20 decembrie 2009, la Catedrala patriarhală, în cadrul Sfintei Liturghii oficiată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, va avea loc hirotonia întru arhiereu a Preacuviosului Părinte Arhimandrit lector universitar dr. Varlaam Merticariu, ales de Sfântul Sinod episcop-vicar patriarhal cu titulatura Ploieşteanul la 29 octombrie 2009.

Născut la 28 octombrie 1960, în localitatea Ştiubieni, judeţul Botoşani, părintele arhimandrit lector universitar dr. Varlaam Merticariu a absolvit Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1982) şi este licenţiat al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (1987). Între 1987-1990, a urmat cursurile de doctorat în Teologie la acelaşi Institut, obţinând titlul de doctor în teologie cu teza „Spiritualitate şi istorie pe teritoriul României în epoca bizantină şi postbizantină“ (2003), sub coordonarea ştiinţifică a domnului academician profesor dr. Emilian Popescu.

A intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ în anul 1998, fiind hirotesit arhimandrit în anul 2001. A fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor (1998 - 2009) şi preşedintele Comisiei Liturgice a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În prezent, părintele arhimandrit lector universitar dr. Varlaam Merticariu este lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi (din 1996) şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti (2009).

A publicat numeroase studii şi recenzii în volume colective şi reviste de specialitate şi a susţinut comunicări ştiinţifice la numeroase conferinţe şi simpozioane de teologie naţionale şi internaţionale.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
Numărul total de ştiri postate: 27,030
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Şedinţele anuale de lucru ale Consiliului Naţional Bisericesc şi  Adunării Naţionale Bisericeşti
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE Marţi, 14 februarie 2012, de la orele 10.00, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, va avea loc şedinţă anuală de lucru a Consiliului Naţional Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. ...
Un nou centru de zi pentru copiii defavorizaţi în Bucureşti
Noul Centru de zi pentru copii 'Sfânta Muceniţă Sofia' al Arhiepiscopiei Bucureştilor, de la Parohia Scaune, a fost sfinţit sâmbătă, 11 februarie, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Aşezământul social este destinat susţinerii copiilor şi familiilor defavorizate. Centrul de ...
Preoţii, alături de militari şi jandarmi, în localităţile înzăpezite
Din cauza viscolului, mai multe familii au rămas blocate în casă de nămeţii ce aproape le-au acoperit casele. Pentru ajutorarea lor, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a îndemnat clericii să ajute la deszăpezirea locuinţelor. De asemenea, s-a dat dispoziţie tuturor protoieriilor ...
Pocăinţa, uşa de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu
În duminica a doua a Triodului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie săvârşită în Paraclisul 'Sfântul Grigorie Luminătorul' din Reşedinţa patriarhală. La finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a arătat cât de mare este puterea ...
Pocăinţa este botezul lacrimilor
În toate lăcaşurile de cult din Patriarhia Română s-a citit astăzi, 12 februarie 2012, în Duminica a XXXIV-a după Rusalii, pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul XV, versetele de la 11 la 32, care ne prezintă parabola Întoarcerii ...
Duminica a XXXIV după Rusalii la Catedrala Patriarhală
În Duminica a XXXIV după Rusalii în toate lăcaşurile de cult din Patriarhia Română s-a citit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 15, versetele de la 11 la 32, în care se relatează Pilda Întoarcerii Fiului Risipitor. La Catedrala ...
Pocăinţa - vindecarea omului de boala păcatului
Predică tematică la Duminica întoarcerii Fiului risipitor (Luca 15, 11-32) 'Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere. Şi el le-a ...
 Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XXXIV-a după Rusalii
La Duminica a XXXIV-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi ...