Manifestarea, organizată cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, prima din postul Sfintelor Paşti, va începe în ziua de 20 februarie cu slujba Vecerniei oficiată la biserica Icoanei la orele 16.30, urmată, la orele 17.30, de o procesiune cu icoane în jurul parcului Icoanei din apropiere.
Duminică, 21 februarie 2010, după Sfânta Liturghie, de la orele 13.00, preoţi şi credincioşi de la parohii bucureştene vor merge din nou în procesiune cu icoane în jurul parcului Icoanei, la sfârşitul căreia va fi oficiată slujba de sfinţire a icoanelor.
Manifestarea se înscrie în calendarul evenimentelor din 2010, proclamat de Sfântul Sinod drept Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti în Patriarhia Română.
Prima duminică din Postul Sfintelor Paşti (21 februarie 2010) a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare a Ortodoxiei, pentru a sublinia biruinţa dreptei credinţe asupra iconoclasmului (erezie care susţinea că sfintele icoane nu trebuie cinstite) şi, în general, asupra tuturor ereziilor.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
13 februarie 1891 A trecut la cele veşnice în Cernăuţi pictorul bisericesc Bucevschi Epaminonda
13 februarie 1994 A trecut la cele veşnice în Sibiu preotul şi istoricul Beju Ioan
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe






















