Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a fost recunoscută oficial de Statul Italian
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a fost recunoscută oficial de Statul Italian. Anunţul a fost făcut, astăzi, 15 septembrie 2011 de Preşedintele italian, Giorgio Napolitano, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută, împreună cu omologul său român, Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.
Preşedintele italian a declarat că „noi suntem foarte de mulţumiţi de faptul că prezenţa comunităţii române în Italia se consolidează în ciuda oricăror alte tentaţii xenofobe, se consolidează evident cu respectarea legilor ţării noastre şi suntem convinşi că sunt importante tradiţiile care le aduc cu ei din ţara lor, inclusiv tradiţiile religioase şi sunt încântat pentru faptul că foarte recent am putut să semnez un act de recunoaştere al Bisericii Ortodoxe Române în Italia”.
Eparhia Bisericii Ortodoxe Române din Peninsulă a primit recunoaşterea juridică oficială ca şi cult, pe 12 septembrie, prin decret prezidenţial.
Evenimentul s-a produs la capătul unui proces administrativ complex care s-a întins de-a lungul mai multor ani, după cum a declarat pentru Radio TRINITAS, Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei: „S-au adunat datele de la toate parohiile, tot ce priveşte viaţa parohială, activitatea pastorală, activitatea socială, numărul credincioşilor. Toată această documentaţie împreună cu documentaţia de la Centrul Eparhial care privea administraţia Centrului s-au depus în anul 2009 în octombrie la Direcţia din Ministerul de Interne care se ocupă de cultele necatolice. Această Direcţie a început o investigaţie extinsă la toate parohiile. În vara acestui an această documentaţie s-a depus la Consiliul de Stat, Legislativul Italiei. Odată cu aprobarea Consiliului de Stat acest proces de recunoaştere s-a încheiat urmând să fie ratificat de Ministrul de Interne, ceea ce s-a întâmplat în data de 7 septembrie şi în data de 8 septembrie a intrat în şedinţa extraordinară a Consiliului de Miniştri şi a fost, de asemenea, semnat de Primul Ministru”.
Recunoaşterea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei reprezintă încununarea eforturilor şi sacrificiilor celor care au pus bazele primelor comunităţi ortodoxe româneşti în Italia. Lor li se adaugă toţi cei care au continuat şi au dezvoltat această lucrare, preoţi şi mireni, până la stadiul la care ea se află în prezent, a mai spus Episcopul Român al Italiei: „Această recunoaştere în primul rând înseamnă recunoaşterea unei comunităţi de peste 1 milion de ortodocşi români pe pământul Italiei şi recunoaşterea ostenelii preoţilor care slujesc în aceste parohii. De asemenea, recunoaşterea Episcopiei noastre înseamnă şi recunoaşterea faptului că comunitatea ortodoxă română a fost una care s-a integrat în realitatea italiană şi i se recunosc şi meritele atât pe plan pastoral social, dar şi cultural”.
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei numără în prezent 157 de parohii.

Numărul total de ştiri postate: 29,962
Ştiri Patriarhie
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Până pe 8 iunie în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei poate fi vizitată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”.
Sunt expuse icoane pe lemn şi pe sticlă, premiate în cadrul primei ediţii a concursului cu acelaşi nume, organizat de ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:
În ziua de 22 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS au încheiat un protocol de colaborare pentru prestarea de servicii medicale specializate. Protocolul a fost semnat ...
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit astăzi, 22 mai 2012, în Sala Sfântul Ioan Casian din Palatul Patriarhiei. Lucrările sinodului au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei.
Patriarhul ...
Aniversări
24 mai 2012 Se împlinesc 64 de ani de când Justinian Marina a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
23 mai 1819 S-a născut, în Bucureşti, episcopul Chiţulescu Inochentie, (din botez Ioan)
19 mai 1908 S-a născut în Cacova (azi Grădinari), judeţul Caraş-Severin, protopopul şi profesorul de teologie Iova Firca