Reprezentantul Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă la Reşedinţa Prezidenţială a Statului Israel
Reprezentantul Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă la Reşedinţa Prezidenţială a Statului Israel
Ca în fiecare an, astăzi, 29 Decembrie 2011, a avut loc reuniunea reprezentanţilor tuturor cultelor creştine din Cetatea Sfântă a Ierusalimului la Reşedinţa Prezidenţială a Statului Israel, având drept gazdă pe Excelenţa Sa Shimon Peres, Preşedintele Israelului. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de către Părintele Ieronim Creţu, Reprezentantul Patriarhiei Române la Sfintele Locuri şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, ne-a precizat Ilie Chişcari, corespondent Basilica în Israel.

După cum ne-a mărturisit Părintele Ieronim, „Reprezentanţa Patriarhală a Bisericii Ortodoxe Române este o prezenţă istorică în Ţara Sfântă şi de aceea am participat la această recepţie, deoarece reprezentanţa noastră este introdusă în protocolul de stat al Israelului. Precedenta întâlnire a fost organizată de către Ministerul Turismului, iar următoarea recepţie va fi organizată de către Primăria Ierusalimului.”

Evenimentul a început cu un cuvânt al preşedintelui statului Israel, Shimon Peres, care a adresat un mesaj de felicitare tuturor reprezentanţilor Bisericilor cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun şi Anul Nou, urmat de expunerea realizărilor din anul care se apropie de sfârşit. De asemenea, preşedintele Peres a chemat toate cultele la rugăciune în această perioadă dificilă din istoria Ţării Sfinte şi şi-a exprimat noi speranţe şi planuri pentru noul an 2012. Preşedintele s-a declarat mulţumit de relaţiile existente între Bisericile creştine şi statul Israel, declarând: „Este responsabilitatea şi obligaţia noastră ca fiecare religie să aibă libertatea să se închine în Israel şi să ne asigurăm că fiecare persoană religioasă poate să se roage Dumnezeului său, are acces la Locurile Sfinte şi se bucură de drepturi egale”. De asemenea, Preşedintele a mai făcut unele referiri la situaţia politică a Ţării Sfinte, în special la relaţiile cu palestinienii, spunând că negocierile ar trebui reîncepute odată cu Anul Nou, pentru a se evita războiul şi pierderea de vieţi omeneşti.

A mai luat cuvântul şi dl. Eli Yishai, Ministrul de Interne al statului Israel, care a declarat că Anul Nou trebuie să fie „momentul în care liderii spirituali să facă un apel la pace şi unitate”, deoarece: „liderii spirituali au puterea de a răspândi acest mesaj şi de a face înţeles sensul păcii şi coexistenţei în lume”.

În numele reprezentanţilor Bisericilor şi cultelor creştine, a luat cuvântul Preafericitul Teophilos al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, care a vorbit despre pace şi înţelegere în Ţara Sfântă, chemând şi el toate cultele într-o împreună-rugăciune pentru pacea lumii. Preafericirea sa a denunţat orice atac asupra locurilor de închinare din Ţara Sfântă, solicitând preşedintelui Israelului „să ia măsuri împotriva profanării Locurilor Sfinte care au avut loc recent şi al căror scop este rănirea libertăţii cultului şi religiei”. A mai adăugat: „Condamnarea puternică pe care aţi făcut-o împotriva oricărui fel de atac al Locurilor Sfinte – iudaice, creştine sau musulmane – trebuie să servească drept exemplu de comportament pentru fiecare dintre noi”.

În cadrul recepţiei invitaţii s-au felicitat cu ocazia sărbătorilor şi au reamintit evenimentele importante din viaţa Bisericii pe parcursul anului care se încheie. Cu prilejul acestei recepţii, Preacuviosul Părinte Ieronim a adresat personal felicitări şi urări de Anul Nou reprezentanţilor Comunităţilor creştine în numele Patriarhiei Române. Alocuţiunile au fost după câteva intemezzo-uri muzicale dedicate Crăciunului, „menite să unească simţirile şi rugăciunile tuturor pentru pacea lumii”, după cum mărturiseşte Părintele Ieronim Creţu.

La recepţie au mai fost prezenţi: Patriarhul Latin în Ierusalim, H.B. Fuad Twal; Arhiepiscopul Aris Shirvanian, responsabilul cu relaţiile externe al Patriarhatului Armean din Ierusalim; Custodele Ţării Sfinte, Pierbattista Pizzaballa; Elias Shakour, Arhiepiscopul de Akko, Haifa, Nazaret şi întreaga Galilee al Bisericii Melchite; Arhiep. Lutheran al Ţării Sfinte, Mounib Younan, care este şi preşedintele Federaţiei Luterane Mondiale; Mitropolitul Copt al Ierusalimului, Dr. Anba Abraham; Arhiepiscopul Etiopian al Ţării Sfinte; Abuna Mattias.

Această reuniune a fost pregătită de vizita protocolară care a avut loc la Aşezământul românesc de la Ierusalim cu câteva zile în urmă, la data de 21 decembrie 2011, a unei delegaţii a autorităţilor militare israeliene, condusă de Sergentul-major Johnny Kassabri, ofiţerul responsabil pentru relaţiile cu comunităţile creştine. Dl. Johnny Kassabri a fost, de asemenea, responsabilul cu intrarea delegaţiilor oficiale la Sfânta Lumină, cu vizita Premierului României în Cetatea Ierusalimului (23 noiembrie 2011) şi cu alte delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române în Ţara Sfântă. În acea vizită s-au discutat diferite aspecte ale statutului Bisericilor din Ţara Sfântă şi ale relaţiilor bilaterale româno-israeliene, precum şi planuri de viitor privind organizarea procesiunilor religioase din Ierusalim. Dl. Johnny Kassabri a transmis Preacuviosului Părinte Ieronim Creţu şi Bisericii Ortodoxe Române felicitări oficiale cu ocazia Sfintei Sărbători a Crăciunului şi a Anului Nou.
Numărul total de ştiri postate: 29,962
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Expoziţie de icoane la Palatul Patriarhiei
Până pe 8 iunie în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei poate fi vizitată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”. Sunt expuse icoane pe lemn şi pe sticlă, premiate în cadrul primei ediţii a concursului cu acelaşi nume, organizat de ...
Protocol de colaborare între PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS pentru prestarea de servicii medicale specializate
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează: În ziua de 22 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS au încheiat un protocol de colaborare pentru prestarea de servicii medicale specializate. Protocolul a fost semnat ...
Sinod Mitropolitan la Palatul Patriarhiei
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit astăzi, 22 mai 2012, în Sala Sfântul Ioan Casian din Palatul Patriarhiei. Lucrările sinodului au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei. Patriarhul ...