Demararea lucrărilor de construcție a Catedralei Ortodoxe Române din Madrid
Lucrările de construcție a Catedralei Ortodoxe Române din Madrid vor demara oficial vineri, 10 februarie 2012, de la orele 10:00. Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, va săvârși, alături de Preasfințitul Arhiereu-vicar Ignatie și de mai mulți preoți o slujbă de binecuvântare pentru începerea acestui proiect major pentru toți românii din Episcopia Spaniei şi Portugaliei.
Este un moment istoric pentru episcopie, ca și pentru Patriarhia Română, fiind vorba de prima catedrală ortodoxă română din Spania. Lucrările de început, executarea pereților mulați, vor fi realizate de firma Cabbsa, care a câștigat licitația pentru această primă etapă, ce are ca termen de finalizare luna aprilie a acestui an. După acea dată, va fi organizată o nouă licitație pentru desemnarea firmei care va continua cu executarea fundației.
După cum spunea Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, urmează doi an deosebit de grei, având în vedere sumele de bani implicate de acest proiect major, astfel că Episcopia Spaniei și Portugaliei a pus la dispoziție două conturi bancare unde credincioșii pot contribui financiar la edificarea catedralei.

Numărul total de ştiri postate: 29,962
Ştiri Patriarhie
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Până pe 8 iunie în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei poate fi vizitată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”.
Sunt expuse icoane pe lemn şi pe sticlă, premiate în cadrul primei ediţii a concursului cu acelaşi nume, organizat de ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:
În ziua de 22 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS au încheiat un protocol de colaborare pentru prestarea de servicii medicale specializate. Protocolul a fost semnat ...
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit astăzi, 22 mai 2012, în Sala Sfântul Ioan Casian din Palatul Patriarhiei. Lucrările sinodului au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei.
Patriarhul ...
Aniversări
24 mai 2012 Se împlinesc 64 de ani de când Justinian Marina a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
23 mai 1819 S-a născut, în Bucureşti, episcopul Chiţulescu Inochentie, (din botez Ioan)
19 mai 1908 S-a născut în Cacova (azi Grădinari), judeţul Caraş-Severin, protopopul şi profesorul de teologie Iova Firca