Şedinţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
Vineri, 27 ianuarie 2012, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan s-a desfăşurat şedinţa anuală de lucru a Consiliului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Şedinţa a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii Arhiereşti, de către Preasfinţitul Părinte Siluan, aflat în fruntea unui sobor de clerici, membri ai Consiliului Eparhial şi de slujba de Te Deum rânduită pentru astfel de împrejurări.
În cadrul lucrărilor Consiliului Eparhial au fost prezentate rapoartele pentru anul 2011 la cele trei sectoare de activitate ale Episcopiei: administrativ-bisericesc, cultural şi economic, fiind analizate pe larg de către Chiriarh împreună cu membrii de drept ai acestui for eparhial realizările şi dificultăţile pe care le-a avut de întâmpinat Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria în anul care a trecut. Au fost scoase în evidenţă sprijinul frăţesc deosebit de important acordat de către Arhiepiscopia Timişoarei pentru funcţionarea Episcopiei şi desfăşurarea în condiţii normale a activităţii ei pastoral-misionare.
Deşi anul 2011 a fost un an cu multe dificultăţi în prima sa parte, totuşi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijinul unor Eparhii din România, acestea au fost depăşite, iar în viaţa Episcopiei au fost consemnate şi realizări importante, cum ar fi de pildă resfinţirea Catedralei Episcopale din Giula, în urma efectuării unor ample lucrări de restaurare vizând înlocuirea pardoselii şi rezolvarea problemei igrasiei, resfinţirea bisericii din Otlaca Pustă, care a beneficiat de o restaurare generală făcută prin intermediul unui proiect european şi diferite slujiri arhiereşti comune cu ocazia hramurilor sau a altor sărbători din parohii la care au participat episcopi şi grupuri corale din România.
O altă realizare foarte importantă din 2011 a fost adoptarea noii Legi a Cultelor de către Guvernul Ungar, potrivit căreia Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria alături de celelalte patru jurisdicţii ortodoxe din această ţară au fost cuprinse în rândul celor 14 culte recunoscute oficial de către Stat. În acest sens urmează să fie semnată şi o convenţie între aceste jurisdicţii ortodoxe şi Statul Ungar, prin care să fie abordate principii generale şi norme concrete privind funcţionarea lor în bune condiţii.
Astfel, membrii Consiliului Eparhial au constatat şi de această dată misiunea desfăşurată de către Episcopie în interesul spiritual şi naţional al comunităţii ortodoxe româneşti din Ungaria, precum şi valoarea ei deosebit de importantă pentru toţi membrii care o compun.
Rapoartele de activitate precum şi proiectele de hotărâri privind cele trei sectoare administrative ale Episcopiei urmează să fie prezentate spre aprobare Adunării Eparhiale care se va reuni mâine, 28 ianuarie 2012, în şedinţă anuală de lucru.

Numărul total de ştiri postate: 29,962
Ştiri Patriarhie
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Până pe 8 iunie în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei poate fi vizitată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”.
Sunt expuse icoane pe lemn şi pe sticlă, premiate în cadrul primei ediţii a concursului cu acelaşi nume, organizat de ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:
În ziua de 22 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, PATRIARHIA ROMÂNĂ şi Centrul Medical MEDAS au încheiat un protocol de colaborare pentru prestarea de servicii medicale specializate. Protocolul a fost semnat ...
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit astăzi, 22 mai 2012, în Sala Sfântul Ioan Casian din Palatul Patriarhiei. Lucrările sinodului au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei.
Patriarhul ...
Aniversări
24 mai 2012 Se împlinesc 64 de ani de când Justinian Marina a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
23 mai 1819 S-a născut, în Bucureşti, episcopul Chiţulescu Inochentie, (din botez Ioan)
19 mai 1908 S-a născut în Cacova (azi Grădinari), judeţul Caraş-Severin, protopopul şi profesorul de teologie Iova Firca