Slujiri arhiereşti şi întâlniri pastoral-administrative în Noua Zeelandă
Slujiri arhiereşti şi întâlniri pastoral-administrative în Noua Zeelandă
Preasfinţitul Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande, se află în această perioadă într-o vizită pastorală la românii ortodocşi din Noua Zeelandă, informează „Ziarul Lumina”. Scopul vizitei este întâlnirea cu românii ortodocşi din această zonă pentru a afla problemele cu care se confruntă şi de a găsi soluţii pentru rezolvarea acestora.

Credincioşii ortodocşi români din Noua Zeelandă se bucură în luna august de mai multe vizite pastorale ale Preasfinţitului Mihail, Episcopul ortodox al Australiei şi Noii Zeelande. Preasfinţia Sa face această vizită pastorală pentru a cerceta duhovniceşte pe credincioşii ortodocşi români din parohiile româneşti din Noua Zeelandă, informează Biroul de presă al Episcopiei Australiei şi Noii Zeelande.

Vineri, 6 august, de Marele Praznic al Schimbării la Faţă a Domnului, PS Mihail a vizitat Parohia 'Sfântul Ignatie Teoforul' din Auckland, unde a oficiat slujba Sfintei Liturghii, urmată de o agapă frăţească cu membrii parohiei. Apoi au urmat slujba Sfântului Maslu şi şedinţa Consiliului Parohial.

Pe 8 august, Preasfinţia Sa a vizitat Parohia 'Sfântul Gheorghe', Hamilton, unde a oficiat slujba Sfintei Liturghii, după care a avut loc o întâlnire cu membrii Consiliului Parohial, după ce au participat la o agapă frăţească. Miercuri, 11 august, Preasfinţia Sa va vizita Parohia 'Sfânta Maria' din Wellington, unde va oficia slujba Acatistului Maicii Domnului, urmată de o prelegere cu tema 'Crezul ortodox - baza vieţii creştine în familie şi biserică'.

Seria evenimentelor pastorale continuă vineri, 13 august, cu slujba Sfântului Maslu, cu rugăciuni de dezlegare, iar mai apoi, Preasfinţitul Mihail va rosti cuvântul de învăţătură 'Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, istorie şi lucrare duhovnicească responsabilă'; sâmbătă, 14 august, are loc Vecernia Mare cu Litia, urmată de o meditaţie legată de sărbătoarea Maicii Domnului; duminică, 15 august, are loc Sfânta Liturghie arhierească cu prilejul hramului, precum şi Parastasul pentru ctitori şi pentru toţi românii decedaţi din Noua Zeelandă. Sărbătoarea se va încheia cu o agapă frăţească la Centrul Pastoral-misionar 'Preot Gheorghe Speranţă'.

Parohia 'Sfântul Vasile cel Mare' din South Land va fi vizitată pe 21 august. De aici, Preasfinţitul Mihail va merge la Parohia 'Adormirea Maicii Domnului' din Chrischurch. Aici va oficia Sfânta Liturghie arhierească, după care va urma o agapă frăţească, ocazie cu care ierarhul va discuta cu membrii comunităţii româneşti. Va avea loc şi o şedinţă cu Consiliul Parohial în care se vor discuta problemele parohiei, precum şi planurile de viitor ale comunităţii. Ultima comunitate aflată pe agenda de lucru a Preasfinţiei Sale este cea din Ashburton, la Parohia 'Sfântul Arhidiacon Ştefan'. Aici se va oficia slujba Vecerniei, după care va avea loc o şedinţă de lucru cu membrii parohiei.
Numărul total de ştiri postate: 27,010
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Şedinţele anuale de lucru ale Consiliului Naţional Bisericesc şi  Adunării Naţionale Bisericeşti
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE Marţi, 14 februarie 2012, de la orele 10.00, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, va avea loc şedinţă anuală de lucru a Consiliului Naţional Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. ...
Duminica a XXXIV după Rusalii la Catedrala Patriarhală
În Duminica a XXXIV după Rusalii în toate lăcaşurile de cult din Patriarhia Română s-a citit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 15, versetele de la 11 la 32, în care se relatează Pilda Întoarcerii Fiului Risipitor. La Catedrala ...
Pocăinţa - vindecarea omului de boala păcatului
Predică tematică la Duminica întoarcerii Fiului risipitor (Luca 15, 11-32) 'Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere. Şi el le-a ...
 Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XXXIV-a după Rusalii
La Duminica a XXXIV-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi ...
Un nou centru de zi pentru copii în Capitală
În Arhiepiscopia Bucureştilor funcţionează un nou centru de zi pentru copii. Centrul Sfânta Muceniţă Sofia din cadrul Aşezământului Social Filantropic al parohiei Scaune din Protoieria III Capitală a fost sfinţit astăzi, 11 februarie 2012, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. După ...
Daruri pentru preoţii cu biserici în construcţie
Preoţii din Arhiepiscopia Bucureştilor care au lăcaşuri de cult în construcţie şi consolidare au primit daruri din partea Patriarhului României. Evenimentul a avut loc la 10 februarie 2012, în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat ...
Sfinţirea centrului de zi pentru copii Sfânta Muceniţă Sofia din Bucureşti
În Arhiepiscopia Bucureştilor va fi sfinţit sâmbătă, 11 februarie 2012, un nou centru de zi pentru copii. Centrul Sfânta Muceniţă Sofia va funcţiona în sediul Aşezământului Social Filantropic al parohiei Scaune din Protoieria III Capitală. Slujba de sfinţire va ...
Întâlnirea Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social la Palatul Patriarhiei
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...