În Sfânta şi Marea Miercuri, Biserica Ortodoxă face pomenirea femeii păcătoase care a uns pe Mântuitorul Hristos cu mir de mare preţ. Despre semnificaţiile duhovniceşti ale acestei fapte şi despre modul în care femeia păcătoasă ni se face dascăl de pocăinţă ne-a vorbit Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi Arhiepiscopul Germaniei, Austriei şi Luxembourgului.

Înalt Preasfinţite Părinte Mitropolit Serafim, de ce se face pomenirea femeii păcătoase care a turnat mir pe capul Domnului Iisus Hristos în Marea Miercuri?

Sinaxarul din Sfânta şi Marea Miercuri ne spune că dumnezeieştii Părinţi au rânduit ca în această zi să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă care a turnat mir de mare preţ pe capul Domnului, întrucât acest lucru s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă şi pentru că mirul preînchipuia smirna şi aloe cu care a fost uns trupul Domnului înainte de îngropare. Mântuitorul Însuşi spune în Evanghelia de la Sfânta Liturghie 'că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea' (Matei 26, 12).

Care sunt semnificaţiile duhovniceşti ale faptei ei?

Orice om păcătos când ajunge, prin harul lui Dumnezeu, să-şi recunoască păcatul simte nevoia să aducă o jertfă sau un dar lui Dumnezeu, fie ca mijloc de ispăşire, fie ca recunoştinţă pentru iertarea păcatelor. Desigur, jertfa supremă este jertfa de sine însuşi, atunci când Dumnezeu o cere, cum este cazul mucenicilor. Deşi ideea de jertfă se raportează în primul rând la Dumnezeu, ea are însă un înţeles mai larg, fiind adânc înscrisă în firea omenească. Jertfa defineşte chiar fiinţa noastră, care nu se împlineşte decât ca relaţie sau ca dar de sine pentru ceilalţi şi ca darul celorlalţi pentru mine. Fiecare om trăieşte cu adevărat numai în măsura în care reuşeşte să facă binele în jurul său, să ofere din bunurile sale, până la ofranda de sine pentru ceilalţi. Nevoia jertfei aduse lui Dumnezeu au simţit-o primii oameni după căderea lor în păcat şi alungarea din Rai. Sfânta Scriptură ne vorbeşte de jertfele lui Cain şi Abel, de jertfele lui Iov, ale lui Avraam şi ale patriarhilor, apoi de jertfele permanente aduse la Templul din Ierusalim. Tot Vechiul Testament urmăreşte în fond aprofundarea conştiinţei nevoii de jertfă, atât sângeroasă (de animale), adusă lui Dumnezeu pentru ispăşirea şi iertarea păcatelor, cât şi nesângeroasă, prin efortul respectării poruncilor lui Dumnezeu şi împlinirea faptelor bune ca expresie a iubirii de Dumnezeu şi de semeni.

Prin vărsarea sângelui Său pe cruce, Mântuitorul a desfiinţat jertfele sângeroase ale Vechiului Testament. Noul Testament este un Testament al jertfelor duhovniceşti, al milei ('milă voiesc, iar nu jertfă'), al păcii, al iertării, al iubirii… care nu sunt doar stări emoţionale, ci fapte concrete, ca cea a femeii păcătoase din Evanghelia de astăzi. Iar jertfa Mântuitorului de pe cruce, din care ne împărtăşim la fiecare Sfântă Liturghie, prin primirea Trupului şi Sângelui Domnului, se face în noi izvor de viaţă şi de putere, pentru ca şi noi să ne jertfim în modul cel mai concret pentru semenii noştri.

De ce s-au supărat ucenicii pe această femeie pentru fapta ei şi cum se explică atitudinea surprinzătoare a Mântuitorului Hristos?

La vremea aceea, ucenicii Domnului judecau încă 'după trup', nu aveau o gândire duhovnicească,pe care o vor câştiga numai după Înviere şi mai ales după Pogorârea Duhului Sfânt peste ei, la Rusalii. Ei vedeau în fapta femeii păcătoase doar o risipă şi nu înţelegeau pocăinţa ei profundă care-i cerea să facă această jertfă, după cum nu vedeau nici semnificaţia ei profetică. Din păcate, această gândire 'trupească', utilitaristă, care ignoră gratuitatea, este astăzi foarte răspândită printre creştini, care nu mai ştiu să aprecieze gesturi asemănătoare, cu încărcătură profund duhovnicească. Mântuitorul nu numai că apreciază fapta femeii păcătoase când spune 'lucru bun a făcut ea faţă de Mine', ci îi descoperă şi semnificaţia profetică, spunând 'a făcut-o spre îngroparea Mea', iar pe ucenicii care se gândeau mai mult la cele pământeşti (chiar dacă era vorba de săraci), într-un moment atât de important din viaţa Mântuitorului lumii, îi asigură: 'Pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna'. Desigur este vorba aici de prezenţa Lui în trup, care se va încheia cu moartea de bunăvoie pe cruce, şi nu de prezenţa Lui duhovnicească. Pentru că, duhovniceşte, Mântuitorul este cu cei ce cred în El în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor (cf. Matei 28, 20).

Cum ne poate ajuta înţelegerea semnificaţiilor faptei ei în viaţa noastră duhovnicească şi cum poate fi aplicat modelul pe care ni-l oferă femeia păcătoasă în contextul social actual, aflat de multe ori sub semnul materialismului şi al utilitarismului?

Fapta femeii păcătoase care exprimă pocăinţa ei profundă şi în acelaşi timp iubirea fără limite faţă de Hristos, în care ea a descoperit pe Dumnezeu Care iartă păcatele, cum n-au descoperit încă, la vremea aceea, ucenicii înşişi, are o semnificaţie permanentă. Mântuitorul Însuşi o spune: 'Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut aceasta, spre pomenirea ei' (Marcu 14, 9). Aceasta înseamnă că lui Dumnezeu Îi sunt plăcute astfel de gesturi de pocăinţă şi iubire. Desigur, Dumnezeu nu aşteaptă de la toţi care se pocăiesc de păcatele lor şi-L iubesc din toată inima jertfe materiale, ca 'mirul de mare preţ' al femeii păcătoase. Important este ca atunci când posedăm bunuri materiale să nu ne lipim inima de ele, ci să fim gata oricând să oferim o parte din ele. Să oferim din bunurile noastre lui Dumnezeu, ajutând la ridicarea unei biserici sau la împodobirea ei şi să oferim semenilor care au nevoie de ajutorul nostru. Căci iubirea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui nu pot fi separate.

Important este deci să nu ne lăsăm stăpâniţi de duhul veacului, adică al egoismului, al materialismului şi utilitarismului, care ne închid orizontul veşniciei şi ne limitează la lumea aceasta, care nu are nici un sens dacă nu-i deschisă spre Dumnezeu. Iar Dumnezeu este înainte de toate prezent în inima noastră şi în semenii noştri. 'Mirul de mare preţ', în sens duhovnicesc, este tocmai inima noastră pe care trebuie s-o predăm lui Dumnezeu şi prin El semenilor. Mirul femeii păcătoase, respectiv darurile noastre aduse lui Dumnezeu sau oferite semenilor sunt doar expresia inimii pline de iubire care se oferă pe sine însăşi odată cu darul. Căci un dar care nu este însoţit de iubire nu are nici o valoare. Evanghelia de astăzi ne învaţă de asemenea să ne ferim de judecata ucenicilor care n-au înţeles gestul de pocăinţă al femeii păcătoase. Se întâmplă adeseori ca şi noi să judecăm fapte pe care nu le înţelegem în profunzimea lor. De pildă, nu înţelegem cum se întorc unii oameni la pocăinţă, schimbându-şi radical viaţa, sau cum se angajează unii credincioşi la jertfe (post, rugăciune sau oferirea a tot ce au săracilor…) care depăşesc ceea ce noi numim normalul, adică gândirea care nu este transformată de Dumnezeu.

Prin exemplul femeii păcătoase pe care Biserica ni-l pune astăzi înainte suntem chemaţi şi noi la pocăinţă, mai cu seamă în aceste zile în care Mântuitorul Hristos a suferit cu deosebire pentru păcatele noastre. Ştim că viaţa creştină este o permanentă actualizare a vieţii Mântuitorului în viaţa noastră de zi cu zi. Nu ne putem bucura de Învierea Domnului dacă nu-L însoţim şi noi - prin post şi rugăciune, ca şi prin pocăinţă exprimată în fapte bune, ca şi fapta femeii păcătoase - pe drumul pătimirii Sale. (Interviu publicat în „Ziarul Lumina”, Ediţia din data de 20 aprilie 2011)