Pr. Ciprian Apetrei: Bine aţi revenit la Radio Trinitas, Înaltpreasfinţia Voastră şi binecuvântaţi!
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Bine v-am găsit şi Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi!
Pr. Ciprian Apetrei: Astăzi la Mănăstirea Antim din Bucureşti a început procesul de realizare a Marelui Mir, care joi va fi sfinţit şi va deveni Sfântul şi Marele Mir. Acesta este un moment foarte important în istoria unei Biserici autocefale. Iată, pentru a douăzecişiuna oară se întâmplă acest lucru, şi acest proces a debutat în această dimineaţă, evident cu rânduială specială pe care aţi condus-o ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Înaltpreasfinţia Voastră ce s-a întâmplat în această dimineaţă la Mănăstirea Antim şi care este acest proces care se continuă şi în acest moment şi pe parcursul următoarelor zile?
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Sfântul şi Marele Mir este cea mai importantă materie purtătoare de har după Euharistie. Sfânta Împărtăşanie nu se compară cu nici un fel de materie sfinţită pentru că este prezenţa reală a Lui Hristos; pâinea şi vinul devin Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Deci, Sfântul şi Marele Mir este alcătuit din untdelemn de măsline pregătit în mod special împreună cu vin şi tot felul de plante şi de ingrediente aromate care simbolizează mulţimea darurilor Duhului Sfânt. Această pregătire, acest proces are mai multe etape. Este prevăzut în rânduială ca materiile acestea, florile frumos mirositoare care sunt pregătite, sau diferitele rădăcini, să fie uscate deja din săptămâna dinainte de Florii, pentru ca luni în prima zi a Săptămânii Patimilor să fie pregătite cazanele în care va fi realizată această materie, Marele Mir. În dimineaţa aceasta, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh, am condus această deschidere, această rânduială împreună cu încă patru ierarhi, cu Preasfinţitul Mihail din Australia şi Noua Zeelandă, cu Preasfinţitul Ciprian, Episcop Vicar Patriarhal, cu Preasfinţitul Varsanufie, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi cu Preasfinţitul Ioachim, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Romanului. Deci, au fost cinci arhierei şi am făcut întâi de toate Sfinţirea Apei mici, Agheasma Mică, aşa cum scrie în rânduială, în locul acesta anume pregătit pentru pregătirea Marelui Mir, este vorba de capela de la Mănăstirea Antim. Acolo se află mai multe cazane, unul dintre ele este cel mai important şi modernizat, cazanul cel mare unde se va finaliza pregătirea. În momentul de faţă sunt patru cazane. Acestea trebuiau să fie spălate cu aghiazmă, de aceea am pregătit întâi materia, am sfinţit apa.
Pr. Ciprian Apetrei: Care apoi se dă la un loc curat, evident.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: După ce am făcut sfinţirea apei am stropit cu apă sfinţită aceste vase şi într-o rânduială specială am tămâiat de câteva ori mediul acesta şi toate materiile care vor fi folosite la pregătirea Sfântului şi Marelui Mir. Sunt prevăzute treizeci şi opt de ingrediente care, aşa cum am spus, simbolizează multitudinea darurilor Duhului Sfânt. Rânduiala propriu-zisă a începerii rânduielii Marelui Mir e foarte simplă: binecuvântarea, rugăciunile începătoare, Troparul Rusaliilor şi Condacul Rusaliilor, iar apoi solemn, cu un mijloc de acesta de aprindere a focului, eu, ca delegat al Prea Fericitului am aprins focul la cazanul central, şi apa care a fost sfinţită a fost introdusă în cazanul acesta şi în celelalte cazane. După ce s-a încălzit puţin, preoţii care ne-au ajutat au luat şi au curăţat foarte bine, cu apă sfinţită, aceste vase.ca ele să fie binecuvântate de Dumnezeu şi pregătite după perioada aceasta de câţiva ani de la pregătirea celuilalt Sfânt şi Mare Mir.
Pr. Ciprian Apetrei: Aceste cazane sunt în primul rând de un litraj mare.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Cel mare cred că depăşeşte două sute, aproape trei sute de litri. De obicei cantitatea care se foloseşte este de o sută şaizeci de litri însă ca să poată să intre o sută şaizeci de litri de material, cazanul trebuie să fie mult mai mare.
Pr. Ciprian Apetrei: Trebuie să fie aproape dublu.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Acolo se vor fierbe şi diferite flori, rădăcini, deci şi plante care formează un decoct. Ele se vor fierbe mâine dimineaţă. Marţi, începe prima pregătire, prima fierbere. Două ore va fierbe această materie. Astfel, se pune întâi o sută de litri de vin, în vinul acesta se vor pune aceste plante şi rădăcini care trebuiesc să fie fierte două ore încotinuu, şi se amestecă în aşa fel încât să nu se prindă materia aceasta de cazan. Să precizez că in tot timpul acestei lucrări se va citi din Sfânta Evanghelie. Deja am început cu Evanghelia de la Matei, astăzi, iar mâine dimineaţă la ora opt vom fi prezenţi acolo din nou să aprindem cazanul respectiv şi să înceapă procesul acesta al pregătirii Marelui Mir.
Pr. Ciprian Apetrei: Se citesc anumite pericope evanghelice?
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Toată Evanghelia se citeşte integral, la rând, începând cu Evanghelia de la Matei. Preoţii sunt cu epitrahil şi cu felon deoarece este un act liturgic, nu este o pregătire de bucătărie.
Pr. Ciprian Apetrei: Adică, încontinuu se face rânduiala aceasta practică pe care ne-aţi explicat-o, dar tot timpul se citeşte Sfânta Evanghelie.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Lucrarea am deschis-o deja, mâine se va continua, dar ea se află ca element component al unui proces, al unui ritual liturgic continuu până sedimentarea şi până la înmiresmarea cu ultimele ingrediente care se vor adăuga acestui preparat, adică a Marelui Mir.
Pr. Ciprian Apetrei: cu alte cuvinte în aceste trei zile se vor citi toate cele patru Evanghelii.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Dacă se termină se poate lua de la început. Apoi, miercuri se porneşte procesul al doilea. Deci, avem două materii de bază: untdelemnul de măsline şi vin curat, vechi. Întâi se fierb materiile acestea cu vin după aceea, mâine, se va încălzi vasul unde se află acest decoct. Când este fluid şi se poate trece dincolo se pune în celălalt vas.
Pr. Ciprian Apetrei : acestea se pregătesc în vasele din jurul vasului cel mai mare de aproape de 300 de litri şi în vasul cel mare se aduc apoi toate aceste materii.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu:Poimâine, miercuri, când e faza finală şi cea mai lungă, procesul acesta se va derula în vasul cel mai mare. Se va pune decoctul acolo şi se va fierbe cu untdelemnul de măsline care este deja pregătit. Procesul acesta e un proces lent, durează 4 ore în care preoţii, îmbrăcaţi ca la Liturghie, cu nişte palete mari vor amesteca tot timpul timp de patru ore. În acest răstimp cel care răspunde – avem un părinte care a participat şi acum trei ani la pregătirea Marelui Mir - va pune la timpul potrivit şi la temperatura, mai ales la temperatura adecvată anumite ingrediente. Dacă ele nu sunt puse la temperatura corespunzătoare pot crea precipitări care pot distruge omogenitatea materiei. Materia trebuie să fie omogenă de aceea se urmăreşte ca acest proces să fie pregătit după rânduială. După ce se termină de pregătit, se introduc, în timpul acesta al fierberii, aromatele care pot fi introduse deoarece se lasă apoi să se răcească. Unele dintre aromate nu pot fi introduse decât după răcire, unele sunt foarte volatile, le-ai pus acolo şi mirosul dispare dar şi preparatul respectiv nu intră aşa cum ar trebui în componenţa Marelui Mir. Vasul acesta are şi un sistem modern de răcire, are pereţi dubli. Dup ce se termină de fiert se dă drumul la apă prin pereţii vasului şi se răceşte. Într-un timp foarte scurt poate să ajungă la temperatura în care el se poate decanta. Trebuie să se decanteze. Vasul acesta are trei robineţi puşi unul sub altul la diferite distanţe în aşa fel încât se poate lua întâi cea mai bună calitate a preparatului. Cel care se ridică deasupra este cel mai bun pentru că totul se lasă la fund, toate ingredientele, tot ce a rămas din rădăcinile plantelor se vor aşeza la fund şi se limpezeşte. Se va lua în trei etape preparatul respectiv, care este cel mai curat, apoi al doilea şi în cele din urmă se va lua şi a treia cantitate.
Pr. Ciprian Apetrei: Cu alte cuvinte se face o decantare şi se ia ceea ce este mai bun
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: După aceea, ceea ce s-a pregătit, materia respectivă va fi pusă în nişte recipiente de inox
Pr. Ciprian Apetrei: Un fel de anfore?
Acum cele care le cărăm noi sunt nişte vase mai mari, nişte bidoane. S-a pregătit acum, şi îi mulţumim pentru aceasta Preafericitului Părinte Patriarh căci a avut iniţiativa de a comanda pentru fiecare Eparhie o amforă, un vas în care să păstrăm acasă, Sfântul Mir pe care îl primim de aici pentru că am constata că la centrele noastre Eparhiale sunt vase de diferite feluri şi materii. Şi eu am la Sibiu multe vase rămase coclite, oxidate, pentru că materia aceasta luată ca materie nu ca element sfinţit este şi foarte corozivă, trebuie păstrate în vase speciale pentru că altfel nu se păstrează bine.
Pr. Ciprian Apetrei: Aceste bidoane, vase mari, au emblema Patriarhiei ca să se ştie de ce sunt făcute şi fiecare Eparhie va primi acele vase speciale.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu:Noi vom primi o cantitate de doi litri fiecare şi apoi după nevoile fiecare eparhii facem comandă şi introducem Sfântul Mir pe care îl luăm de la centru. Vreau să spun că la sfârşitul procesului se introduce acel mir de nard. Este un ingredient cunoscut, este foarte frumos mirositor
Pr. Ciprian Apetrei: Şi cei care merg la locurile sfinte îl pot cumpăra, doar că există şi contrafăcut, dacă este contrafăcut strică valoarea firească. Acum s-a procurat natural?
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu:Da şi se este ultimul ingredient care se va adăuga. Apoi vasele acestea vor fi duse în Catedrala Patriarhală unde, în Joia Mare, se va săvârşi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. În cadrul Liturghiei se vor citi două rugăciuni. După Paremi, după ce se va termina Vecernia şi începe Liturghia atunci se citesc primele două rugăciuni. Următoarele două rugăciuni vor fi citite înainte de ectenia dinainte de Tatăl nostru, deci înainte de împărtăşire. Vreau să menţionez un lucru. La Vohodul Mare vasele respective vor fi purtate prin faţa credincioşilor de către diaconi sau de către preoţi odată cu darurile care se aduc. Deci, ele vor merge după cinstitele daruri.
Pr. Ciprian Apetrei: Lumea va avea posibilitate anul acesta să vadă integral aceste lucruri prin intermediul Trinitas Tv. Acum trebuie să fim realişti, nu foarte mult lume va putea intra în Catedrală deoarece avem membrii Sfântului Sinod şi altarul şi tot ceea ce înseamnă naosul Bisericii va fi ocupat de slujitori şi de membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Încă un element care ţine tot de ritualul acesta deosebit este şi omilia. Se va face o omilie despre Sfântul şi Marele Mir. Pe rând au fost toţi mitropoliţii, în anul acesta este Înaltpreasfinţitul Petru de la Chişinău, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor
Pr. Ciprian Apetrei: Este un moment deosebit pe care nu îl trăieşti în fiecare an şi mai ales că sunt prezenţi membrii Sfântului Sinod, în Joia Mare când ne amintim în primul rând de Cina cea de Taină şi cred eu că e important ca acei credincioşi care putea vor participa să fie prezenţi sau să urmărească la mijloacele media ale Patriarhiei Române acest eveniment unic.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Deci, este singura materie care este sfinţită de soborul ierarhilor în frunte cu Preafericitul Patriarh Daniel care conduce toată ceremonia aceasta, toată Liturghia. Apoi nu este o simplă materie, aceasta a fost pregătită într-un proces atât de minunat iar materia rezultată pe lângă faptul că e compusă din atâtea mirodenii are un miros extraordinar ca ea să fie folosit în lucrarea Sacramentală a Bisericii.
Pr. Ciprian Apetrei: Înaltpreasfinţia voastră, în încheierea discuţiei noastre, ştim că sunteţi şi profesor de liturgică la Facultatea de Teologie din Sibiu unde sunteţi şi decan, aş dori să ne spuneţi la ce folosim noi – Ierarhia - Sfântul şi Marele mir. Au auzit cât de important este dar acum trebuie să aflăm la ce se foloseşte şi cine îl foloseşte.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Sfântul şi Marele Mir se foloseşte întâi de toate la Taina Mirungerii- aşa se şi numeşte – spre deosebirea de ungerea de la Maslu care este ungere cu untdelemn, Mirungerea este a doua taină care o primim după Botez
Pr. Ciprian Apetrei: Şi care este integrată în cadrul Tainei Botezului
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Trei taine se primesc deodată: Botezul Mirungerea şi Euharistia, sunt tainele de iniţiere.
Pr. Ciprian Apetrei: Credincioşii, atunci când vin la Biserică să boteze pruncul, nu ştiu că acelui copil i se vor administra trei Taine.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Copilul după ce este afundat în apa Botezului este uns cu Sfântul şi Marele mir la principalele organe ale simţurilor: la frunte, la nas, la ochi, la gură, la urechi, la piept, la spate, la mâini şi la picioare. Se rosteşte formula „Pecetea Darului Duhului Sfânt”. Deci, această materie, Sfântul Şi Marele Mir care este sfinţit de episcop după prevederile canonice, dar la noi şi mai mult este sfinţit de soborul episcopilor constituie această „Pecete a Darului Duhului Sfânt” . Deci, cel botezat, cel care a murit şi a înviat sau care s-a născut din nou împreună cu Hristos, care s-a născut din nou în viaţa în Hristos este întărit acum cu „Pecetea Darului Duhului Sfânt”. Deci, Duhul Sfânt va rămâne peste principalele organe ale simţurilor, spre luminarea minţii, spre a vedea lucrările lui Dumnezeu, spre a-L lăuda pe Dumnezeu, spre a asculta cuvântul lui Dumnezeu, spre a-L iubi pe Dumnezeu - de aceea însemnăm la piept. La spate se unge pentru a îi dărui lui Dumnezeu şi puterea fizică şi mâinile şi picioarele pentru a lucra, a merge în căile Domnului şi a lucra faptele plăcute lui Dumnezeu. Se mai foloseşte Sfântul şi Marele Mir la sfinţirea Bisericilor. Masa Altarului este pecetluită în semnul Crucii cu patru cruci în patru locuri şi apoi este unsă complet exact ca mormântul Mântuitorului. Pentru că masa Altarului, după ce se sfinţeşte, devine mormântul purtător de viaţă al Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, se foloseşte Sfântul şi Marele Mir de către arhiereu la sfinţirea Antimiselor care nu sunt altceva decât acele obiecte liturgice pe care este gravată icoana punerii în mormânt şi care au părticele din Sfinte Moaşte. Ele sunt unse cu Sfântul şi Marele Mir.
Pr. Ciprian Apetrei: Şi fără de care nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu: Ele sunt cele care ţin locul Mesei. De aceea se numeşte Antimis. Ţine loc de masă. Se poate face Liturghie şi în afară, cazuri excepţionale, pe alte altare improvizate, dar fără Sfântul Antimis nu se poate face Sfânta Liturghie. Se poată unge şi Biserica cu Sfântul şi Marele Mir făcându-se semnul Crucii în interior şi chiar şi în exterior, în locuri ocrotite ca materia aceasta să nu fie pânăgrită.
Pr. Ciprian Apetrei: Înaltpreasfinţia voastră vă mulţumesc pentru toate aceste amănunte şi pentru că iată v-aţi făcut timp să veniţi aici la Radio TRINITAS şi să ne explicaţi în detaliu ceea ce se întâmplă în aceste zile şi cei care ne ascultă să înţeleagă foarte clar cât de important este ceea ce se întâmplă şi cât le va fi de util Sfântul şi Marele Mir cel puţin atunci când îşi vor aduce copiii la Botez şi de acum vor şti că nu-l aduc numai la Botez, îl aduc şi la Mirungere şi la Împărtăşire. Vă mulţumesc foarte mult şi binecuvântaţi.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu:Dumnezeu să ne ajute şi să vă binecuvânteze lucrarea pe care o săvârşiţi frăţiile voastre şi să binecuvânteze pe Întâistătătorul nostru care patronează toate acestea şi le binecuvântează spre folosul tuturor ascultătorilor.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
13 februarie 1891 A trecut la cele veşnice în Cernăuţi pictorul bisericesc Bucevschi Epaminonda
13 februarie 1994 A trecut la cele veşnice în Sibiu preotul şi istoricul Beju Ioan
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe
























