„Pentru binele copiilor şi al nepoţilor, îngrijiţi-vă de binele acestei lumi“, a spus Arhiepiscopul anglican Desmond Tutu într-o conferinţă susţinută duminică la Copenhaga, adresându-se înalţilor oficiali întruniţi în ca-pitala daneză.
Liderii religioşi îşi doresc un acord mondial care să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 40% până în 2020 şi cu 80% până în 2050. De asemenea, ar trebui să se cheltuie 150 de miliarde de dolari anual pentru a sprijini ţările lumii să-şi reducă acest nivel şi să se adapteze la schimbările climatice.
Conferinţa s-a bucurat de prezenţa Reginei Danemarcei, Margareta a II-a, a unor membri ai guvernului danez participanţi la summitul de la Copenhaga, şi a numeroşi li-deri religioşi, fiind găzduită de Consiliul Naţional al Bisericilor din Danemarca, în colaborare cu DanChurchAid şi Consiliul Mondial al Bisericilor. La sfârşitul evenimentului, clopotele au bătut de 350 de ori în Danemarca, Scandinavia, Europa Centrală, dar şi în Fiji şi în zona Pacificului, ca un simbol ce reprezintă concentraţia dio-xidului de carbon (CO2) din atmosferă măsurată în părţi la milion (ppm). 350 ppm reprezintă nivelul maxim de CO2 acceptabil pentru a evita un impact grav al schimbărilor climatice. Nivelul acesta a fost depăşit încă din 1988, ajungându-se la ora actuală la cifra 388 ppm (septembrie 2009). Concentraţia nivelului de dioxid de carbon din atmosferă a urcat în 2008 cu 2.28 de părţi la milion (ppm), cea mai mare creştere din ultimii 650.000 de ani, şi poate chiar din ultimii 20 de milioane de ani. E iminentă nevoia de a se încheia un tratat internaţional, în urma căruia toate guvernele ţărilor să se pună de acord asupra unor măsuri drastice de reducere a emisiilor de CO2.
Åžtiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
13 februarie 1891 A trecut la cele veşnice în Cernăuţi pictorul bisericesc Bucevschi Epaminonda
13 februarie 1994 A trecut la cele veşnice în Sibiu preotul şi istoricul Beju Ioan
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe





















