Un centru medical pentru săracii din Atena
Un centru medical pentru săracii din Atena
Persoanele neasigurate şi vulnerabile din punct de vedere economic, persoanele care nu sunt incluse în serviciile de sănătate, un sfert din muncitorii care nu sunt asiguraţi, precum şi 150.000 de persoane cu profesii independente care nu sunt asigurate vor primi servicii medicale gratuite la centrul medical coordonat de Asociaţia caritativă 'Apostoli' şi de Asociaţia Medicilor din Atena. Centrul, inaugurat la începutul acestei săptămâni, va fi deservit de medici voluntari cu diferite specializări. Examenele clinice şi tratarea bolilor vor fi asigurate de medici membri ai asociaţiei.

Centrul medical pentru săraci a fost sfinţit luni, 30 ianuarie, de Preafericitul Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, în prezenţa mai multor ierarhi şi credincioşi din Arhiepiscopia Atenei, după cum informează www.orthodoxie.com, care citează romfea.gr. Au fost prezenţi, de asemenea, mai mulţi miniştri şi reprezentanţi politici. Preafericitul Ieronim a vorbit despre criza economică a ţării, despre angajamentele Greciei şi costul care va trebui suportat de către noile generaţii: 'Obligaţiile pe care ni le luăm nu ne privesc doar pe noi, oare noi nu ipotecăm şi viitorul copiilor noştri?', a întrebat retoric ierarhul primat grec. Referindu-se la centrul inaugurat în capitala Greciei, Arhiepiscopul Atenei a spus: 'Există în lumea de acum prea mulţi cărora le place să critice. Oameni care stau pe canapea şi fac comentarii, care însă nu se implică. Astăzi, noi venim cu fapte', menţionând că secretul pentru confruntarea cu succes a crizei este colaborarea dintre Biserică şi diferitele organisme ale societăţii. Ierarhul a evocat şi acţiunile caritative şi sociale pe care Arhiepiscopia Atenei şi Asociaţia 'Apostoli' le-au derulat până în prezent. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Medicilor din Atena a declarat că Biserica şi ştiinţa îşi unesc forţele într-o alianţă puternică, un efort comun pentru a-i sprijini pe cetăţenii greci care au nevoie de ajutor.

(Articol publicat în Ziarul Lumina)
Numărul total de ştiri postate: 29,993
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult îşi sărbătoreşte hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Patriarhul României la hramul bisericii Domniţa Bălaşa
Joi, 24 mai 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, la sărbătoarea Înălţarea Domnului, care este şi hramul acestei biserici. După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa va săvârşi un parastas întru ...