Dezbaterile sunt împărţite pe trei secţiuni, fiecare cu un titlu aparte: „Natura şi cauzele violenţei în Africa de Sud”, „Angajarea teologiei în combaterea violenţei”, „Contribuţia Bisericilor la combaterea violenţei”.
Dintre numele participanţilor la acest eveniment amintim: Jan Hofmeyr (Institutul pentru Justiţie şi Reconciliere), Nyamburi Njoroge (Consiliul Mondial al Bisericilor, Geneva), Nelus Niemandt ( Lector, Univ. din Pretoria), Willem Saayman (Prof. Emerit, UNISA, Pretoria), Pr. Dr. Răzvan Tatu (Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei” din Johannesburg), Edward P. Wimberly (Seminarul Teologic Interdenominaţional din Atlanta), Christoph Baumann (Centrul pentru Spiritualitate Creştină din Cape Town). Invitatul special al evenimentului este Prof. Dr. Dr. h. c. Wolfgang Huber, fost preşedinte al Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania şi profesor de Teologie Sistematică la Universitatea din Heidelberg.
Pr. Răzvan Tatu a susţinut în prima zi a conferinţei prelegerea cu titlul „Câteva reflecţii despre religie şi violenţă”.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe
11 februarie 1979 A trecut la cele veşnice preotul profesor şi traducător Căciulă Olimp
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman





















