Întâlnire de lucru la Primăria din Giula
Miercuri, 24 ianuarie 2012, o delegaţie din partea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, condusă de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan şi formată din Pr. Consilier Economic Teodor Marc, Domnul Tiberiu Iuhas, Directorul Oficiului Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU) şi Doamna Emilia Martin, Directorul Muzeului „Erkel Ferenc” din Giula, a avut o întâlnire de lucru cu Domnul Primar Görgényi Ernő şi alte oficialităţi, la Primăria din Giula, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
Tema principală de discuţie a acestei întâlniri a fost realizarea unei expoziţii muzeale permanente a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în care să fie prezentate diferite obiecte bisericeşti aparţinând parohiilor acesteia. Printr-o colaborare fructuoasă între Episcopie, AŢRU şi specialişti în domeniul muzeal ai comunităţii ortodoxe româneşti din Ungaria, împreună cu alte instituţii oficiale, atât de la Giula, cât şi de la Budapesta, se urmăreşte achiziţionarea unui imobil în Giula pentru realizarea acestui obiectiv. Un rol important în rezolvarea acestei probleme îl poate avea şi Comisia Mixtă de Dialog Româno-Maghiar.
Tema principală de discuţie a acestei întâlniri a fost realizarea unei expoziţii muzeale permanente a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în care să fie prezentate diferite obiecte bisericeşti aparţinând parohiilor acesteia. Printr-o colaborare fructuoasă între Episcopie, AŢRU şi specialişti în domeniul muzeal ai comunităţii ortodoxe româneşti din Ungaria, împreună cu alte instituţii oficiale, atât de la Giula, cât şi de la Budapesta, se urmăreşte achiziţionarea unui imobil în Giula pentru realizarea acestui obiectiv. Un rol important în rezolvarea acestei probleme îl poate avea şi Comisia Mixtă de Dialog Româno-Maghiar.
Numărul total de ştiri postate: 29,993
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult îşi sărbătoreşte hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Joi, 24 mai 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, la sărbătoarea Înălţarea Domnului, care este şi hramul acestei biserici.
După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa va săvârşi un parastas întru ...
Aniversări
24 mai 2012 Se împlinesc 64 de ani de când Justinian Marina a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
23 mai 1819 S-a născut, în Bucureşti, episcopul Chiţulescu Inochentie, (din botez Ioan)
19 mai 1908 S-a născut în Cacova (azi Grădinari), judeţul Caraş-Severin, protopopul şi profesorul de teologie Iova Firca
























