Reprezentantul Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă la recepţia organizată de Primăria Ierusalimului
Reprezentantul Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă la recepţia organizată de Primăria Ierusalimului
Ca în fiecare an, după ce toate cultele Ierusalimului au încheiat sărbătorile de iarnă, la data de 24 ianuarie 2012 a avut loc la Primăria Ierusalimului recepţia tradiţională prilejuită de intrarea într-un nou an, organizată de către Dl. Nir Barkat, primarul Ierusalimului, după cum ne-a precizat Ilie Chişcari, corespondent Basilica la Ierusalim. Credincioşii ortodocşi români au fost reprezentaţi de către Părintele Ieronim Creţu, Reprezentantul Patriarhiei Române la Sfintele Locuri şi Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan.

Ca şi la recepţia organizată la Reşedinţa Prezidenţială a statului Israel, care a avut loc la 29 decembrie 2011, la această recepţie au participat reprezentanţii tuturor cultelor creştine şi necreştine din Cetatea Sfântă, dintre care amintim: Preafericitul Theophilos III, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului şi a toată Palestina; Arhiepiscopul Aris Shirvanian, responsabilul cu relaţiile externe al Patriarhatului Armean din Ierusalim; Custodele Ţării Sfinte, Pierbattista Pizzaballa; Mitropolitul Copt al Ierusalimului, Dr. Anba Abraham; Arhiepiscopul Etiopian al Ţării Sfinte, Abuna Mattias.

Alături de aceştia la întâlnire au luat parte şi unele personalităţi marcante ale mediilor sociale şi politice ale Ierusalimului, precum şi unii colaboratori ai Bisericilor creştine, care s-au manifestat ca adevărate „liante” între creştini şi autorităţile israeliene: Dna. Naomi Tsur, Vice-Primarul Ierusalimului; Dl. Elad Halevy, Consilier Politic pentru Relaţii Internaţionale al Primăriei Ierusalimului; Dl. Cesare Marjieh, Directorul Departamentului Comunităţilor creştine din cadrul Ministerului de Interne; Sergentul-major Johnny Kassabri, ofiţerul responsabil pentru relaţiile cu comunităţile creştine.

Seara a debutat cu un moment muzical, după care au vorbit pe rând reprezentanţii tuturor religiilor Ierusalimului: musulmană, mozaică şi creştină. În numele reprezentanţilor Bisericilor şi cultelor creştine, a luat cuvântul Preafericitul Theophilos III, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului şi a toată Palestina. „Ierusalimul este considerat capitala spirituală a întregii lumi. Ierusalimul este singura cetate în care dialogul interreligios este o realitate vie, deoarece aici, evrei, creştini şi musulmani locuiesc de generaţii împreună… În întreaga lume, oamenii cunosc probleme, nesiguranţă, îngrijorare şi neîncredere în faţa unui viitor impredictibil. Ei caută speranţă şi un exemplu complet cu privire la modul în care trebuie organizată o comunitate umană. Misiunea Ierusalimului este cea de a fi un astfel de vehicul al speranţei… Ierusalimul ar trebui să lumineze ca un exemplu al coexistenţei respectuoase. Noi trebuie să fim în stare să arătăm lumii că oameni de diferite credinţe, culturi şi etnii pot să trăiască împreună în pace şi armonie.” A vorbit despre „puterea mistică a Ierusalimului”, în care diferite comunităţi locale vieţuiesc armonios în diversitatea lor, dar şi despre puterea Ierusalimului de a sta ca un exemplu pentru restul lumii, ca model de comuniune şi de conlucrare. Preafericirea Sa a invocat în acest sens cuvântul Sfântului Antonie, care spunea că „viaţa noastră şi moartea noastră sunt în relaţie cu aproapele nostru.” A precizat că, aşa cum cetatea Ierusalimul este deschisă tuturor, bunăstarea sa este de asemenea responsabilitatea tuturor. Şi-a exprimat aprecierea pentru eforturile autorităţilor de a oferi siguranţă, ordine şi condiţii optime de viaţă pentru toţi cei ce locuiesc sau vizitează Ierusalimul, prin care garantează tuturor comunităţilor religioase libertatea de închinare. În final, a transmis primarului Ierusalimului şi oficialilor prezenţi, din partea comunităţilor creştine, urările tradiţionale de Anul Nou şi i-a asigurat de „angajamentul nostru de a păstra idiosincrasia mamei noastre, Ierusalimul”.

A urmat un discurs ţinut de dna. Susana Gun de Hasenson, Ambasadoarea San Salvadorului în Israel, prezentă la această întâlnire. Cuvântul final a fost rostit de către Dl. Nir Barkat, primarul Ierusalimului. Acesta a vorbit despre împreună vieţuirea şi înţelegerea celor trei mari religii ale Ierusalimului şi despre respectarea fiecăreia dintre acestea de către Primăria Ierusalimului. A lansat un îndemn la răbdare în relaţiile cu ceilalţi, la ajutor reciproc şi la înţelegerea faptului că Ierusalimul nu este doar pentru cei ce locuiesc aici, ci este deschis întregii omeniri. A evocat realizările din anul care a trecut, care au contribuit la o mai mare siguranţă pentru locuitorii şi pelerinii Ierusalimului şi care au făcut ca şederea în aceste locuri să se desfăşoare într-o atmosferă de pace, dragoste şi armonie.
Numărul total de ştiri postate: 29,993
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult îşi sărbătoreşte hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Patriarhul României la hramul bisericii Domniţa Bălaşa
Joi, 24 mai 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, la sărbătoarea Înălţarea Domnului, care este şi hramul acestei biserici. După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa va săvârşi un parastas întru ...