CREDINŢA ÎN ÎNVIERE – LUMINA VIEŢII ŞI A MISIUNII BISERICII
CREDINŢA ÎN ÎNVIERE – LUMINA VIEŢII ŞI A MISIUNII BISERICII
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, 18-25 ianuarie 2012:


Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate corintenilor „Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba” (1 Corinteni 15, 51), care constituie tema de reflecţie a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, din anul 2012, au o profundă semnificaţie teologică, din perspectiva eshatologiei creştine.

La cea de a Doua Venire a Mântuitorului, cei care vor fi rămas în viaţă se vor schimba deodată, astfel încât trupurile lor vor fi nestricăcioase, precum era Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, după Învierea Sa din morţi. Oamenii vor lepăda atunci „hainele de piele” pe care le-au îmbrăcat Adam şi Eva prin căderea în păcatul neascultării şi al lăcomiei, adică se vor elibera de opacitatea naturii coruptibile şi vor avea trupuri spiritualizate. Atunci, în om, duhul va fi mai „vizibil” decât trupul.

Astăzi mulţi oameni se poartă ca şi cum nu va fi o înviere a morţilor, ca şi cum această viaţă terestră ar fi singura posibilă şi odată cu ea s-ar sfârşi totul. Tentaţia de a acumula cât mai multe averi pământeşti, limitate şi trecătoare, în detrimentul preocupării pentru îmbogăţirea spirituală a sufletului în iubire şi bunătate, a generat criza spirituală şi economică a societăţii contemporane. Nu putem să nu observăm că transformarea bogăţiei în idol sau a economicului în unic criteriu de valoare este rezultatul slăbirii credinţei oamenilor în înviere, în dreptatea divină şi în viaţa veşnică.

Dumnezeu doreşte ca omul să adune mai mult comori spirituale şi eterne în ceruri, decât comori materiale efemere pe pământ. De aceea, îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos este de a transforma, prin milostenie sau ajutorare a săracilor, comorile materiale pământeşti în comori spirituale cereşti, pentru a dobândi astfel asemănarea cu Dumnezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36) şi mântuirea sufletului sau fericirea vieţii veşnice.

Trebuie să ne purtăm ca oameni conştienţi că timpul vieţii pământeşti ne este dăruit spre a ne pregăti pentru viaţa de dincolo de moartea fizică. Învierea sufletului din păcat şi bucuria spirituală cerească încep din viaţa terestră şi se manifestă prin fidelitatea omului faţă de Dumnezeu – Izvorul vieţii veşnice şi prin iubirea faţă de aproapele. Lucrând pentru mântuire, Biserica lucrează şi în folosul lumii întregi, într-o perspectivă sfinţitoare ce vesteşte tuturor oamenilor şi întregii creaţii darul învierii tuturor oamenilor întru Hristos Domnul (cf. 1 Corinteni 15, 22) şi înnoirea sau transfigurarea lumii (cf. Apocalipsa 21, 3).

Acesta este adevărul fundamental al lucrării misionare spirituale şi sociale a Bisericii, adică Învierea lui Hristos şi învierea tuturor oamenilor, ca semn al biruinţei definitive asupra păcatului şi asupra morţii, ca finalitate a întregii existenţe.


Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13)



† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Numărul total de ştiri postate: 29,994
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult îşi sărbătoreşte hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Patriarhul României la hramul bisericii Domniţa Bălaşa
Joi, 24 mai 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, la sărbătoarea Înălţarea Domnului, care este şi hramul acestei biserici. După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa va săvârşi un parastas întru ...