Un dascăl renumit şi un mare patriot
Un dascăl renumit şi un mare patriot
Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat familiei Profesorului Emerit Dan Popescu, distins membru al corpului profesoral al Colegiului Coriolan Brediceanu din Lugoj:



Un dascăl renumit şi un mare patriot - Profesorul Dan Popescu


Îndurerată familie,
Întristată adunare,


Am primit cu multă tristeţe vestea trecerii din această viaţă a Profesorului Emerit Dan Popescu, distins membru al corpului profesoral al Colegiului Coriolan Brediceanu din Lugoj, mentor al multor generaţii de elevi, renumit om de cultură şi de înaltă ţinută morală.

Alături de alţi venerabili profesori ai Colegiului Coriolan Brediceanu, care ne-au transmis pasiunea de a cultiva un orizont intelectual larg şi de a acumula cunoştinţe temeinice, Domnul Prof. Dan Popescu ne-a sădit pasiunea pentru adevăr şi cunoaştere, respectul pentru istoria şi cultura naţională, precum şi deschiderea faţă de valorile universale.

Bogata sa activitate ştiinţifică, concretizată în numeroase volume publicate, colocvii, simpozioane şi congrese de istorie susţinute în ţară şi străinătate, a fost dublată de vocaţia, la fel de creatoare, a omului de catedră, a profesorului erudit şi entuziast, care a ştiut să prefacă rutina ritmului cotidian într-un act de perpetuă noutate şi tinereţe.

Păstrăm vie amintirea unui chip luminos şi a darurilor primite de la Dumnezeu pe care le-a cultivat profesorul nostru de liceu, Domnul Dan Popescu, şi exprimăm preţuirea şi recunoştinţa noastră faţă de Colegiul Coriolan Brediceanu din Lugoj, pe care el l-a onorat cu personalitatea sa.

Competenţa sa ştiinţifică şi spiritualitatea sa creştină au făcut din Profesorul Dan Popescu o pildă de intelectual creştin ortodox, iubitor de Biserică şi Neam.

Cu profunde sentimente de compasiune şi de simpatie pentru membrii familiei sale şi profesorii Colegiului Coriolan Brediceanu, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Care este Învierea şi Viaţa, să odihnească sufletul marelui dascăl Dan Popescu împreună cu drepţii, în lumina iubirii veşnice a Preasfintei Treimi.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!



† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Numărul total de ştiri postate: 27,248
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Hirotesii în Paraclisul Reşedinţei Patriarhale
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a hirotesit pe 21 februarie 2012 mai mulţi preoţi în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală ca recunoaştere a activităţii pastoral-misionare desfăşurate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, Preafericirea Sa a ...
BISERICA ACŢIONEAZĂ ETIC ŞI PASTORAL, NU POLITIC
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează: În legătură cu articolul nesemnat intitulat „Cele 7 milioane de euro ale lui Onţanu scot Patriarhia din piaţa Universităţii” postat pe site-ul publicaţiei online De Ce News, facem următoarele precizări: Autorul anonim al ...
Omul milostiv se aseamănă cu Dumnezeu
În Duminica a treia a Triodului, Biserica aminteşte de judecata înfricoşătoare şi dreaptă a Domnului Iisus Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ţinut un cuvânt de învăţătură în Paraclisul 'Sfântul Grigorie Luminătorul' din Reşedinţa patriarhală, despre milostenie ...
Ierarhi din diaspora românească la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă s-a aflat, astăzi, 19 februarie 2012, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, a treia din perioada Triodului. La Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, alături de Preasfinţitul Părinte ...
Înfricoşătoarea Judecată este definitivă şi universală
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură rostit pe 19 februarie 2012 în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală, a tâlcuit semnificaţiile pericopei evanghelice a Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi care ilustrează Judecata de Apoi. ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi
La Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va participa la Sfânta Liturghie în Paraclisul 'Sf. Grigorie Luminătorul' din ...
Iubirea milostivă dobândeşte viaţa veşnică
Predică tematică la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne) Matei 25, 31-46 'Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna ...
Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează: În zilele de 16-17 februarie 2012, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. ...