Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură rostit la Sărbătoarea Întâmpinării Domnului în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală a explicat credincioşilor prezenţi semnificaţia sărbătorii.

„Acest eveniment se înscrie în tradiţia iudaică potrivit căreia la 40 de zile de la naştere copilul trebuie adus la Templu pentru a mulţumi lui Dumnezeu că a dăruit unei familii un copil şi, de asemenea, pentru a aduce o jertfă la Templu şi jertfa era fie o pereche de turturele, fie doi pui de porumbel. Atât turturelele cât şi porumbeii au o semnificaţie duhovnicească şi anume, exprimă curăţia şi blândeţea. Mântuitorul Iisus Hristos a fost adus la Templu la vârsta de patruzeci de zile de către Maica Domnului, Fecioara Maria şi de către Dreptul Iosif. Ei au fost întâmpinaţi la Templu de Bătrânul Simeon care aştepta venirea lui Mesia pentru că Duhul Sfânt l-a înştiinţat că nu va muri moarte trupească decât după ce va vedea cu ochii trupeşti pe Mesia Cel aşteptat de veacuri, pe Unsul Domnului, adică pe Hristosul Domnului. În răbdarea sa, în evlavia şi în speranţa sa el aştepta acest eveniment al întâlnirii cu Hristos”, a precizat Preafericirea Sa, după cum ne informează Radio TRINITAS.

Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidenţiat sensurile rugăciunii de mulţumire a Dreptului Simeon.

„Dreptul Simeon este şi Prooroc. El binecuvintează pe Pruncul Iisus şi pe mama sa, pe Fecioara Maria şi simte în Prunc prezenţa dumnezeiască şi atunci ca semn de mulţumire şi în acelaşi timp ca proorocire rosteşte cuvintele: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.. Această rugăciune de mulţumire, această exclamaţie şi în acelaşi timp cerere de dezlegare, pentru că vârsta era înaintată şi purta cu greu trupul atât de îmbătrânit, a fost integrată în cultul ortodox la Slujba Vecerniei către sfârşit. Acum slobozeşte pe robul Tău în pace înseamnă acum dezleagă-l de această aşteptare, pentru că s-a împlinit ceea ce s-a dorit. După această binecuvântare în care Pruncul nu este numit un simplu copil, ci o Lumină spre descoperirea neamurilor care urmează a fi cunoscută de neamuri şi Slavă poporului Tău Israel înseamnă slavă poporului care a aşteptat această lumină prin drepţii şi proorocii Vechiului Testament, dar şi prin evlavia poporului care a crezut ceea ce au spus proorocii”, a mai menţionat Patriarhul României.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel evidenţiază că la evenimentul Întâmpinării Domnului la Templu este prezentă şi Proorociţa Ana.

„Evanghelia ne mai spune că la Templu se afla şi o femeie, numită Proorociţa Ana care de 84 de ani era văduvă şi care aştepta în post şi rugăciune mântuirea lui Israel. Şi această femeie a fost prezentă la momentul Întâmpinării Domnului în Templul din Ierusalim şi ea Îl preaslăvea pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, vedem că atât Dreptul Simeon, cât şi Proorociţa Ana exprimă o bucurie deosebită, bucuria pe care o au Drepţii când se întâlnesc cu Dumnezeu, când trăiesc intens comuniunea cu Dumnezeu. Dreptul Simeon şi Proorocița Ana în această privinţă devin modele pentru bunici care se roagă, care binecuvintează pe copii, care veghează prin rugăciune ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie permanent asupra familiei, asupra casei, asupra celor pe care Dumnezeu îi cheamă să slujească Lui spre mântuirea oamenilor”.

Patriarhul României a pus în lumină şi faptul că la patruzeci de zile pruncii se îmbisericesc.

„Această Sărbătoare a Întâmpinării Domnului are un ecou în cultul ortodox creştin pentru că la patruzeci de zile de obicei se botează pruncii şi se îmbisericesc, adică sunt aduşi în faţa iconostasului şi oarecum prezentaţi pentru a fi binecuvântaţi şi pentru a sluji Domnului. Dacă un copil la patruzeci de zile este adus la Biserică şi este băiat atunci este adus şi în Sfântul Altar şi închinat la cele patru colţuri ale Sfintei Mese cu speranţa că acest copil când este mare să devină un slujitor al Sfântului Altar sau cel puţin un om care întemeiază o familie credincioasă şi el fiind capul unei familii credincioase creştine. Această legătură dintre Templul din Ierusalim şi fiecare Biserică care este un Templu nu doar în Ierusalim, ci pretutindeni unde se află creştini este una foarte semnificativă şi anume, că părinţii la patruzeci de zile aduc copilul la Biserică spre a mulţumi lui Dumnezeu şi spre a se curăţi, spre a cere sănătate de la Dumnezeu şi întărire pentru că naşterea pentru o femeie este totuşi o slăbire, o epuizare. Patruzeci de zile femeia după naştere trebuia să evite contactul cu lumea pentru că fiind mai slăbită se putea îmbolnăvi mai repede. Deci, după ce se reface din această lucrare grea a naşterii mama vine la Biserică şi este binecuvântată şi ea şi pruncul”.

Vechimea Sărbătorii Întâmpinării Domnului nu este foarte mare. Nu este menţionată în Constituţiile Apostolice şi nici în „Testamentum Domini”. Prima menţiune documentară este cea din memorialul de călătorie al Pelerinei Egeria care ia parte la această sărbătoare în Ierusalim în ani 382 şi 384, numind-o „Quadragesemae de ephifania”, întrucât, atunci, la Ierusalim, Naşterea Domnului se serba o dată cu Botezul Domnului.