Prima şedinţă a Sfântului Sinod în 2012
Prima şedinţă a Sfântului Sinod în 2012
Sfântul Sinod s-a reunit astăzi, 16 februarie, în şedinţă de lucru, pentru prima dată în anul 2012. Lucrările Sfântului Sinod se desfăşoară sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, în Sala Sinodală.

Patriarhul României şi-a început cuvântul din deschiderea lucrărilor aducând mulţumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra lucrării tuturor ierarhilor din eparhii, în ţară şi străinătate, şi a felicitat pe cei care au sporit în fapte bune de pastoraţie, de misiune şi de zidire sufletească şi materială.

Totodată, Preafericirea Sa şi-a exprimat bucuria faţă de lucrările misionare ce se desfăşoară în Eparhiile Patriarhiei Române arătând că păstorii de suflete, ierarhi, preoţi, monahi, ieromonahi, arhimandriţi, protosingheli, aduc speranţă acolo unde este deznădejde şi aduc bucurie acolo unde este întristare.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidenţiat lucrarea Bisericii de întrajutorare care se desfăşoară în aceste zile în zonele sinistrate de căderile masive de zăpadă, arătând că această lucrare trebuie continuată.

”Tot ceea ce vine în viața noastră și în comunitate cere de la noi mai multă responsabilitate și în același timp mai multă într-ajutorare frățească. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca întotdeauna să lucrăm pentru pacea, unitatea și misiunea Bisericii, întrucât noi suntem doar slujitori, nu suntem stăpâni în Biserică, suntem chemați să slujim și suntem chemați să aducem harul iubirii Preasfintei Treimi la toate nivelurile, eparhial, protopopie, parohie, mănăstire, schit, ca lumea să simtă că Dumnezeul nostru este iubire și această iubire se manifestă prin cei care au Duhul lui Hristos și devin mâinile iubirii lui Hristos pentru semenii lor”, a spus Preafericirea Sa.

Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate. Sfântul Sinod se compune din: Patriarh şi toţi mitropoliţii, arhiepiscopii, episcopii eparhioţi, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari şi arhiereii-vicari în funcţiune. Sfântul Sinod se întruneşte anual în cel puţin două şedinţe de lucru în perioadele de primăvară şi toamnă, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie, dar se poate întruni şi în şedinţe solemne.

Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se desfăşoară la Reşedinţa Patriarhală astăzi, 16 februarie şi mâine, 17 februarie.
Numărul total de ştiri postate: 29,995
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Patriarhul României la hramul bisericii Domniţa Bălaşa
Joi, 24 mai 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, la sărbătoarea Înălţarea Domnului, care este şi hramul acestei biserici. După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa va săvârşi un parastas întru ...