Sfinţirea picturii bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din Mizil
Credincioşii Parohiei Fefelei din Mizil au primit astăzi, 29 mai 2011, vizita Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul României a oficiat slujba de sfinţire a picturii bisericii Sfântul Ierarh Nicolae, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a aratat importanta icoanelor pictate în lăcaşurile de cult, subliniind că acestea sunt o chemare la rugăciune.
„Icoanele ortodoxe sunt o chemare la rugăciune. Noi când intrăm în Biserică nu intrăm să studiem icoana ca un artist sau ca un turist. Noi intrăm în Biserica lui Hristos ca închinători în faţa lui Dumnezeu şi a icoanelor care îl reprezintă pe Hristos şi pe sfinţii Lui. Icoanele în Biserică ne arată că sfinţii sunt modele şi învăţători ai noştri. Spunea cineva că astăzi în societatea românească lipsesc modelele. Ei bine, modelele noastre sunt sfinţii care au trăit în vremuri grele sau vremuri bune. Unii au fost împăraţi alţii simpli ciobani, unii au fost bătrâni, alţii au fost tineri, unii au fost bogaţi sau alţii săraci, dar bogăţia lor cea mare a fost credinţa şi viaţa trăită după voia lui Dumnezeu”.
De asemenea, Preafericirea Sa a explicat credincioşilor că icoana nu este o înfrumuseţare a bisericii, ci este o imagine care prezintă omul din istorie văzut în lumina împărăţiei cerurilor.
„Pictura Bisericii este veşmântul liturgic al Bisericii. Aşa cum preotul nu poate săvârşii sfintele slujbe fără epitrahil, fără felon, tot aşa o Biserică Ortodoxă nu poate fi un lăcaş sfânt de închinare, de preamărire a lui Dumnezeu şi de cerere a ajutorului Său decât dacă are şi pictură. Nu poate fi sfinţită o biserică ortodoxă dacă nu are cel puţin iconostas sau catapeteasmă cu icoane. O biserică fără pictură, doar cu iconostas sau catapeteasmă, seamănă cu un preot care are doar epitrahil la gât, dar nu are felon [...]Pictura bisericii arată că tot spaţiul în care noi ne rugăm este cerul pe pământ, ca pe noi pământenii să ne ridice la ceruri, prin rugăciune, prin binecuvântare prin împărtăşirea cu sfintele taine ca arvună a împărăţiei cerurilor. Trăind pe pământ, în biserică noi pergustăm arvuna vieţii veşnice”, a spus Părintele Patriarh.
Pentru întreaga activitate depusă în slujba Bisericii Ortodoxe, Patriarhul României a ridicat la rangul de iconom stavrofor (purtător de cruce) pe părintele paroh Milian Ardeleanu. În ceea ce priveşte distincţia acordată preotului paroh, Preafericirea Sa a arătat că „nu este vorba numai de o cruce de metal, ci este crucea ostenelilor în parohie, a lucrărilor pe care le-a făcut, a păstoririi credincioşilor pe calea mântuirii'.
Biserica parohiei Fefelei a primit din partea Preafericirii Sale mai multe cărţi importante pentru activitatea pastoral-misioanră de aici: Misiune pentru mântuire, Libertate pentru comuniune, Domnitorii şi ierarhii Ţării Româneşti, Bucuria nunţii binecuvânate, Despre Botez . Totodată, biserica prahoveană a primit un Antimis nou din mătase, o cruce de binecuvântare şi un Liturghier nou.
Din partea slujitorilor bisericii „Sfântul Nicolae” şi a credincioşilor, Părintele Patriarh a primit un epitrahil şi un omofor.
Cu ocazia acestui eveniment de importanţă istorică, primarul oraşului Mizil, dl. Emil Proşcan a conferit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, titlul de cetăţean de onoare al oraşului, şi i-a dăruit o plachetă comemorativă.
„Mulţumim pentru onoarea aceasta mare de cetăţean al oraşului ce înseamnă o responsabilitate, nu numai o onoare. Cine este cetăţean de onoare trebuie să onoreze această demnitate şi trebuie să lucreze pentru oraş. Uneori titlul acesta se oferă celor care au făcut multe pentru acel oraş, alteori se oferă celor de la care se aşteaptă multe', a apus Preafericirea Sa, după cum ne informează TRINITAS TV.
„Venirea părintelui patriarh este un eveniment deosebit căci este prima dată când un Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vizitează localitatea noastră. Pe lângă onoarea care ni se face este şi o încununare a aşteptărilor noastre căci trăim într-o perioadă când oamenii îşi îndreată tot mai mult privirile spre cer şi venirea Întâistătărului Bisericii Ortodoxe Române este o binecuvântare pentru credincioţii din acest areal. Am decis să acordăm titlul de cetăţean de onoare al oraşului Mizil Părintelui Patriarh pentru că suntem convinşi că va purta în inimă simţămintele noastre faţă de dânsul şi de acum va fi un concetăţean de-al nostru, desigur fiind conştienţi că acest tilul este foarte modest faţă de implicarea Părintelui Patriarh în viaţa Bisericii ”, a declarat Emil Proşcanu primarul oraşului Mizil.
Bucuria duhovnicească a credincioşilor din Mizil a fost sporită de prezenţa unei racle care conţine moaşte ale mai multor sfinţi, adusă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti din iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Sfintele moaşte au fost aşezate spre închinare credincioşilor, pe un baldachin special amenajat în curtea bisericii şi vor rămâne aici pe tot parcursul zilei.

Numărul total de ştiri postate: 29,995
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Joi, 24 mai 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, la sărbătoarea Înălţarea Domnului, care este şi hramul acestei biserici.
După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa va săvârşi un parastas întru ...
Aniversări
24 mai 2012 Se împlinesc 64 de ani de când Justinian Marina a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
23 mai 1819 S-a născut, în Bucureşti, episcopul Chiţulescu Inochentie, (din botez Ioan)
19 mai 1908 S-a născut în Cacova (azi Grădinari), judeţul Caraş-Severin, protopopul şi profesorul de teologie Iova Firca