Se împlinesc astăzi, 18 iulie, 142 de ani de la naşterea primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Patriarhul Miron, din botez Ilie, s-a născut în Topliţa, judeţul Harghita la data de 18 iulie 1868 .

După cum aflăm din „Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti” apărută la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, acesta a urmat Gimnaziul săsesc din Bistriţa între anii 1879-1883, apoi Gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883-1887). Institutul Teologic din Sibiu l-a absolvit în anul 1890 apoi a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta (1891- 1895), unde a obţinut doctoratul cu o teză despre „Viaţa şi opera lui Eminescu” (tipărită în limba maghiară 1895).

De-a lungul vieţii sale a fost învăţător-director la Şcoala confesională românească din Orăştie (1890-1891), secretar (1895-1902), apoi consilier (asesor, 1902-1909) la Arhiepiscopia Sibiului. În calitate de consilier a adus o contribuţie directă la ridicarea actualei Catedrale Mitropolitane şi la înfiinţarea Băncii culturale „Lumina” din Sibiu. La 30 ianuarie 1900 a fost hirotonit diacon necăsătorit şi apoi arhidiacon la 8 septembrie 1901. A fost tuns în monahism la Mănăstirea Hodoş Bodrog în anul 1902 sub numele Miron, devenind ieromonah la 13 aprilie 1903 şi protosinghel la 1 iunie 1908.

Între anii 1898-1900 a fost redactor la „Telegraful Român” apoi în anul 1905 devine preşedinte al „despărţământului” Sibiu al Astrei.

La 21 noiembrie/3 decembrie 1909 a fost ales Episcop al Caransebeşului fiind înscăunat 25 aprilie/8 mai 1910. În această calitate, a apărat şcolile confesionale româneşti din Banat în faţa încercărilor Guvernului din Budapesta de a le desfiinţa. A participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi a fost membru al delegaţiei românilor transilvăneni care a prezentat actul Unirii la Bucureşti. De asemenea a fost numit membru de onoare al Academiei Române (7 iunie 1919).

La 18 decembrie 1919 a fost ales Mitropolit primat al României întregite, iar în ziua următoare, învestit şi înscăunat. La 4 februarie 1925 devine primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind instalat în noua demnitate la 1 noiembrie 1925. Sub păstorirea lui s-a făcut unificarea bisericească din noul stat român unitar, s-a organizat Biserica noastră ca Patriarhie, s-a votat Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române din 1925. În timpul păstoririi lui a reapărut revista „Biserica Ortodoxă Română” (1921); a iniţiat apariţia revistei „Apostolul”, organ de publicitate al Arhiepiscopiei Bucureştilor (1924), s-a îngrijit de traducerea şi tipărirea Bibliei sinodale din 1936 (în traducerea preoţilor profesori Gala Galaction, Vasile Radu şi Mitropolitului Nicodim), precum şi a unor ediţii din Noul Testament; a sprijinit tipărirea de cărţi teologice în Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române; a înfiinţat Seminarul Teologic „Miron Patriarhul” din Câmpulung pentru orfanii de război (1922) şi Academia de muzică religioasă din Bucureşti (1927); a sprijinit o serie de tineri teologi la studii peste hotare; sub el s-a ridicat actualul Palat Patriarhal şi a fost repictată Catedrala Patriarhală; a ctitorit schitul de lemn de la Topliţa. De asemenea a contribuit la întărirea legăturilor cu alte Biserici creştine prin vizitele sale la Locurile Sfinte (1927), în Anglia (1936), Polonia (1938) sau prin delegaţiile străine pe care le-a primit; a sprijinit participarea teologilor ortodocşi români la congrese şi întruniri ecumeniste peste hotare sau convocarea unor asemenea întruniri în ţară (Conferinţa regională a Alianţei mondiale pentru înfrăţirea popoarelor prin Biserică, la Bucureşti în 1933, fiind ales preşedinte de onoare, Conferinţa româno-anglicană de la Bucureşti din 1935 ş.a. )

A trecut la Domnul pe data de 6 martie 1939 la Cannes, Franţa, şi a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.