Deşi Unirea Principatelor era dorită de majoritatea populaţiei, acum 153 de ani contextul istoric nu era tocmai prielnic. Intrigi de tot felul şi piedici au făcut extrem de dificilă alegerea lui Cuza atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească.

„Turcia, Austria şi Anglia nu erau favorabile unirii şi s-a ajuns la un compromis în sensul că s-a acceptat ca cele două principate să poarte denumirea de Principatele Unite Ţara Românească şi Moldova, să se instituie o comisie centrală la Focşani care să armonizeze legislaţia, dar fiecare ţară avea separat domnitor, guvern, adunări legiuitoare, armată, iar capitalele de asemenea erau separate. Prin urmare, unirea nu era deplină în această viziune”, a declarat pentru TRINITAS TV Prof. Gheorghe Vasilescu, Arhivarul Patriarhiei Române.

Un rol important în împlinirea acestui deziderat la avut şi Biserica Ortodoxă Română.

„Trebuie spus că Adunarea electivă şi-a desfăşurat lucrările pe Dealul Mitropoliei pe locul actualului Palat al Patriarhiei acolo unde pe latura de sud a Catedralei erau nişte chilii care fuseseră transformate pentru sală de şedinţe a adunării obşteşti a ţării. După regulamentele organice din 1831 s-a instituit Obşteasca adunare din reprezentanţii boierimii, dregători ai armatei, iar preşedintele adunării obşteşti era Mitropolitul. Şi pentru că exista tradiţia ca de câteva sute de ani mitropolitul era cel care prezida divanul domnesc sau sfatul domnesc care avea printre altele şi atribuţii de alegere a domnitorului, dar şi pentru faptul că printr-o cutumă mitropolitul nu părăsea reşedinţa decât numai pentru sfinţiri de biserici şi pentru vizite canonice atunci ţinerea Adunării obşteşti a ţării nu era ceva nefiresc. Şi atunci zidurile despărţitoare de la câteva chilii au fost înlăturate şi s-a transformat într-o sală de şedinţe”, a mai explicat Prof. Gheorghe Vasilescu, Arhivarul Patriarhiei Române.

În cele două capitale ale principatelor au avut loc cu acest prilej numeroase manifestări.

„Când s-a dat rezultatul votului de către Preşedintele adunării care era Mitropolitul Nifon şi care a sprijinit necondiţionat unirea împreună cu Episcopul Calinic de la Râmnic sau Sfântul Calinic de la Cernica, Filotei de la Buzău şi Clement de la Argeş şi tot clerul superior al mănăstirilor au fost favorabili unirii un entuziasm a cuprins populaţia Bucureştiului, s-a cântat şi dansat hora Unirii pe străzile şi pieţele din jur până seara târziu, spun cronicii, la lumina torţelor şi în sunetul clopotelor Catedralei”, a menţionat Prof. Gheorghe Vasilescu.

Biblioteca Sfântului Sinod adăposteşte foarte multe manuscrise din corespondenţa ierarhilor vremii, care militau pentru înfăptuirea actului unirii ale celor două principate.