7 ani de Lumina aniversaţi la Palatul Patriarhiei
7 ani de Lumina aniversaţi la Palatul Patriarhiei
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La eveniment au mai fost prezenţi Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, mebrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, redacţia Ziarului Lumina şi colegii lor de la celelalte componente ale Centrului de Presă BASILICA.

Despre rolul publicațiilor Lumina în spațiul mediatic românesc, părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul publicațiilor Lumina, a spus: „În acest drum pe care l-a parcurs de șapte ani, Ziarul Lumina a încercat să fie consecvent rolului asumat încă de la început, acela de a avea o misiune de informare asupra evenimentelor, asupra a ceea ce se întâmplă la toate nivelurile bisericești, central, eparhial, parohial și local. De asemenea, a avut o misiune educativă, de coeziune spirituală, de păstrare a unității de credință și a unității vieții bisericești prin mijloacele specifice, misiune ce vine să contribuie la misiunea generală a Bisericii. Totodată, a avut și o misiune de promovare a spiritualității românești în cultura media de astăzi. Vedem de foarte multe ori că limba română este uitată, neglijată, la fel și cultura românească tradițională și de aceea Ziarul Lumina a facut recurs de foarte multe ori la aceste izvoare de spiritualitate creștină românească pentru a aduce generației de astăzi modele autentice de trăire ca și creștin în universul vieții sociale aflat în permanentă schimbare”.

Oameni şi locuri din istoria Bisericii Oltene

Tot astăzi a avut loc lansarea oficială a cărţii Oameni şi locuri din istoria Bisericii Oltene a pr. diac. Ioniţă Apostolache. Volumul reprezintă o colecţie de texte jurnalistice (articole, interviuri, reportaje) publicate de-a lungul timpului în Ziarul Lumina, Ediţia de Oltenia.

„Este o lucrare cu mai multe interviuri, reportaje și documentare desprinse din paginele Ziarului Lumina, cu rezumate în limba engleză. A fost realizată în aproape trei ani de colaborare cu Ziarul Lumina pe care i-am avut până la momentul publicării”, a declarat pentru TRINITAS TV, pr. diac. Ioniţă Apostolache.

Materialele publicate în cadrul volumului „Oameni şi locuri din istoria Bisericii Oltene” prezintă, pe lângă subiecte din domeniul teologiei, şi aspecte ce ţin de istorie, literatură, poezie, muzică, economie.

Fototeca Ortodoxiei Româneşti

Cu prilejul acestui moment festiv a fost lansat şi site-ul Fototeca Ortodoxiei Româneşti site ce conţine, în prezent, 2012 fotografii, (materialele fotografice provin din Arhivele Naţionale Istorice Centrale (ANIC), în special fondul Fototecă, dar şi din arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS), colecţii particulare şi diverse lucrări de istorie) majoritatea din prima jumătate a secolului al XX-lea, care prezintă slujitori, profesori, monahi, lăcaşuri de cult şi aşezăminte monahale, unele dispărute sau renovate, diverse momente/evenimente din viaţa bisericească românească din ţară şi de peste hotare, uneori marcată de schimbările politice, relaţiile interortodoxe şi interconfesionale, potrivit fototecaortodoxiei.ziarullumina.ro.

Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că imaginile conținute în noul site au o importanță cu atât mai mare, cu cât ele sunt mai vechi: „Sunt deosebit de valoroase aceste fotografii și pentru a vedea vârstele unor persoane, diferitele vârste duhovnicești care se exprimă și în vârsta fizică a omului. De asemenea este foarte important să vedem diferite persoane pe care le-am întâlnit în viață în alt context decât în cel pe care îl cunoaștem noi. Cu cât sunt mai vechi unele dintre fotografii cu atât sunt mai atractive, în înțelesul că ne ajută să ne imaginăm cum era cândva orașul București sau cum erau cândva diferite mănăstiri și ce transformări s-au realizat din timpul respectiv, al fotografiei, până în timpul nostru. Unele au fost transfigurări, altele au fost desfigăruri de edificii și desigur aceasta poate fi și un material deosebit de important pentru meditație existențială asupra trecerii noastre prin viață și prin lume, a petrecerii, nu în sensul de distracție, ci de trecere printre oameni în fața lui Dumnezeu”.

Proiectul „Fototeca Ortodoxiei Româneşti”, singurul de acest gen al unei Biserici ortodoxe, a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, încă din octombrie 2010, când a fost iniţiat şi dezvoltat de Adrian Nicolae Petcu, cercetător şi colaborator al publicaţiilor „Lumina”. La acest proiect şi-au adus contribuţia, în mod substanţial, consilier patriarhal, Pr. Nicolae Dascălu, director al publicaţiilor „Lumina”, Ionuţ Constantin Petcu, student al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi Oana Hulpoi, care a dezvoltat platforma informatică, a editat și a încărcat fotografiile.

În încheierea evenimentului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt celor prezenţi evidenţiind faptul că „Ziarul Lumina îşi împlineşte, cu mijloacele specifice presei scrise, dar şi prin ediţia online, vocaţia de cronică vie a spiritualităţii ortodoxe româneşti în contextul cultural şi social-economic din acest început de mileniu. Astăzi am ajuns la „şapte trepte de lumină” care au adunat în paginile tipărite ale cotidianului evenimente şi sfaturi duhovniceşti, reportaje, interviuri, memoriale din istoria Bisericii şi multe ştiri despre bucurii şi suferinţe, despre împliniri şi neîmpliniri, despre fapte de lumină, dar şi despre provocările şi ispitele timpului prezent”, după cum a mărturisit Preafericirea Sa.

Primul cotidian creştin din România şi singurul ortodox din lume, la ora actuală, - Ziarul Lumina - a apărut la 7 februarie 2005, în ziua în care, vrednicul de pomenire, patriarhul Teoctist Arăpaşu, a împlinit 90 de ani de viaţă. Pentru început, o iniţiativă a laicatului ortodox din Iaşi, sprijinită de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, 'Ziarul Lumina' a devenit în anul 2008 o publicaţie cu distribuţie naţională, în care se publică articole pornind de la subiecte religioase şi sociale din toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române. În anii 2009 şi 2010, cotidianul Patriarhiei a dezvoltat patru ediţii regionale, răspunzând astfel îndeaproape intereselor credincioşilor din Moldova, Transilvania, Oltenia şi Banat.



Numărul total de ştiri postate: 29,996
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Patriarhul României la hramul bisericii Domniţa Bălaşa
Joi, 24 mai 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, la sărbătoarea Înălţarea Domnului, care este şi hramul acestei biserici. După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa va săvârşi un parastas întru ...