Ajutorul sfinţilor pentru vindecarea bolnavilor
Sectorul de asistenţă socială din cadrul Episcopiei Dunării de Jos a organizat ieri, 24 noiembrie a.c., cu binecuvântarea Preasfinţitului Casian, Chiriarhul locului, programul liturgic şi catehetic „Ajutorul sfinţilor pentru vindecarea bolnavilor“, desfăşurat în incinta Spitalului de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi, ocazie cu care au fost aduse spre închinare moaştele Sfântului Mucenic Dasie de la Durostor şi ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul. Mai întâi a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către preoţii capelani din spitale, unităţi militare şi penitenciar, în prezenţa cadrelor medicale şi a bolnavilor. În încheierea slujbei, pr. Ionel Rotaru, consilierul Sectorului social, a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat importanţa slujirii şi a dragostei de care trebuie să dăm dovadă faţă de aproapele nostru aflat în suferinţă, mai ales în astfel de instituţii. Programul a continuat cu vizitarea tuturor saloanelor spitalului, unde bolnavii au avut astfel posibilitatea de a cinsti sfintele moaşte, sărutându-le cu evlavie şi cerând ajutorul sfinţilor pentru tămăduirea sufletească şi trupească. Evenimentul de astăzi se înscrie în programul manifestărilor organizate de către Episcopia Dunării de Jos în luna noiembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul eparhiei şi al întregului neam românesc.
Numărul total de ştiri postate: 26,966
Ştiri Patriarhie
În Arhiepiscopia Bucureştilor va fi sfinţit sâmbătă, 11 februarie 2012, un nou centru de zi pentru copii. Centrul Sfânta Muceniţă Sofia va funcţiona în sediul Aşezământului Social Filantropic al parohiei Scaune din Protoieria III Capitală. Slujba de sfinţire va ...
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012:
Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...
Cotidianul Patriarhiei Române, 'Ziarul Lumina', împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de apariţie neîntreruptă. Primul cotidian creştin din România şi singurul ortodox din lume, la ora actuală, a apărut la 7 februarie 2005, în ziua în care, vrednicul de ...
În Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală s-au desfăşurat sâmbătă, 4 februarie, lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul lucrărilor a fost analizată şi evaluată activitatea eparhiei din anul 2011.
Membrii Adunării ...
Aniversări
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
8 februarie 1873 profesorul de teologie SUCIU IUSTIN s-a născut în Şiştarovăţ
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman
7 februarie 1902 A trecut la cele veşnice, în Sibiu, Cristea Nicolae, preot, ziarist, militant pentru drepturile românilor






















