Sfântul Mucenic Grigorie Luminătorul, Episcopul Armeniei, s-a născut, după unele izvoare, în anul 240, iar după altele, în 257, într-o familie înrudita cu familia regală a Armeniei. La îndemnul regelui Persiei, tatăl său, Anak, l-a ucis pe regele Khosrov, conducătorul part al Armeniei, care, înainte de a muri, a ordonat executarea ucigaşului său şi a întregii sale familii. Sfântul Grigorie a fost salvat, fiind dus de către o rudă în Cezareea Capadociei. Aici a cunoscut credinţa creştină şi s-a convertit.

La vârsta maturităţii, s-a căsătorit cu fiica unui nobil din Cezareea pe nume Maria, cu care a avut doi copii: Ortan şi Arostan. După moartea soţiei, Sfântul Grigorie s-a dedicat cu toată puterea sa dorinţei sale de a se întoarce în Armenia pentru a propovădui acolo Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mai întâi însă, Grigorie a ales să slujească lui Tiridat, fiul regelui ucis de tatăl său, tocmai pentru păcatul părintelui său, dar fără a-şi dezvălui identitatea. Tiridat, susţinut de prietenul său Diocleţian, împăratul Romei, reuşeşte să devină rege al Armeniei, domnind între anii 287-330. În acest context, Sfântul Grigorie se întoarce în patria sa şi refuză cu obstinaţie să participe la jertfele aduse diferitelor zeităţi din Panteonul roman, pe care le practica regele Tiridat. Sfântul Grigorie Luminătorul propovăduia cu timp şi fără timp cuvântul Evangheliei conaţionalilor săi armeni, convertindu-i pe mulţi dintre aceştia la creştinism. Acest comportament de autentic misionar creştin nu era pe placul regelui Tiridat, care, aflând de la un sfetnic bătrân că prietenul său Grigorie este fiul celui care l-a asasinat pe tatăl său, îl arestează şi îl supune la o serie de chinuri care ne sunt prezentate cu lux de amănunte de Simeon Metafrastul.

Spre surprinderea tuturor contemporanilor săi, Sfântul Grigorie supravieţuieşte tuturor chinurilor. Văzând că nu are niciun rezultat în ceea ce priveşte determinarea Sfântului Grigorie de a apostazia, regele Tiridat porunceşte să fie aruncat într-o groapă, în oraşul Artaxat, plină de gunoaie, de şerpi şi de viermi. Acolo a trăit în mod miraculos Sfântul Grigorie timp de 14 ani, doar cu puţină pâine pe care i-o dădea în secret în fiecare zi o văduvă din acest oraş.

În aceeaşi perioadă, Diocleţian declanşează cea mai mare persecuţie din istoria creştinismului. Din această cauză, mulţi creştini şi-au căutat refugiul în afara graniţelor Imperiului Roman, între aceştia aflându-se şi un grup de treizeci şi şapte de fecioare, care s-au refugiat în Armenia. Printre ele era şi frumoasa Ripsimia, pe care o dorea ca soţie împăratul roman. Diocleţian i-a scris prietenului său Tiridat, regele Armeniei, cerându-i să o găsească şi să i-o trimită pe Ripsimia, sau, dacă o vrea, să o păstreze el de soţie. Soldaţii regelui Tiridat identifică grupul de fecioare şi Ripsimia s-a predat de buna voie, pentru a salva viaţa celorlalte.

Sfânta Muceniţă Ripsimia, întărită de Dumnezeu, nu cedează regelui Tiridat, acesta poruncind să fie ucisă ea şi celelalte 36 de fecioare. În urma martiriului celor 37 de fecioare, regele Tiridat înnebuneşte şi are comportamentul animalelor sălbatice. Sora regelui, Cusaroducta, primeşte de la Dumnezeu vestea, într-un vis, că singura salvare pentru vindecarea fratelui său este scoaterea din groapă a Sfântului Grigorie, de care mai toată lumea uitase.

Sfântul Grigorie este scos din groapa în care a stat 14 ani şi prima sa grijă este înhumarea creştinească a trupurilor fecioarelor, care de noua zile stăteau neîngropate. Regele Tiridat s-a pocăit pentru păcatul uciderii celor 37 de fecioare, convertindu-se la creştinism şi trăindu-şi viaţa în asceză şi rugăciune, având ca prioritate convertirea tuturor supuşilor săi la creştinism, prin lucrarea prietenului său, Sfântul Grigorie Luminătorul.

În acest sens, îl trimite pe Sfântul Grigorie în Cezareea Capadociei, unde arhiepiscopul Leontie îl hirotoneşte episcop pentru Armenia, după ce, tot aici, în tinereţea sa, primise hirotonia în treapta de preot. Sfântul Grigorie se întoarce în Armenia cu mai mulţi preoţi din Capadocia, împreună cu care continuă lucrarea de convertire a armenilor la creştinism. În timpul său apar în Armenia scoli, biserici şi mănăstiri, iar unele izvoare consideră că la îndemnul său s-a construit celebra catedrala de la Ecimiazdin.

Sfântul Grigorie Luminătorul este considerat autorul scrierii armene şi traducătorul Bibliei în limba armeană. Înaintat în vârstă, Sfântul Grigorie participă la Sinodul Ecumenic din 325 şi semnează al treizeci şi şaselea Părinte din cei 318 prezenţi la cel dintâi Sinod Ecumenic. A trecut la Domnul la scurt timp, în acelaşi an. În Biserica Armeana, nu numai Grigorie este recunoscut ca sfânt, ci şi fiii săi, Arostan şi Ortan. Sfântul Grigorie este considerat luminătorul Armeniei deoarece a fost primul episcop al acestei ţări şi lui i se datorează faptul că Armenia este primul stat creştin din istorie, prin convertirea regelui Tiridat.

Tot astăzi pomenim pe Sfânta Muceniţă Ripsimia şi pe stareţa ei, Sfânta Muceniţă Gaiani.