Cunoscut şi sub numele de Ioan Iacob Hozevitul, sau Sf. Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, acest Cuvios s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, care pe atunci făcea parte din comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi (actualmente comuna Păltiniş, jud. Botoşani), primind la Botez numele de Ilie. Încă de timpuriu va rămâne orfan, deoarece mama sa va muri la puţin timp după naştere, iar tatăl său, primind ordin de concentrare, va pleca la război, unde îşi va da viaţa pentru patrie. În această situaţie Ilie va fi crescut de bunica sa, care îl va învăţa credinţa şi evlavia, şi îl va deprinde cu rugăciunea şi cu slujbele bisericeşti. În 1920, va intra la şcoala din satul natal, însă în 1924 şi bunica sa va trece la cele veşnice.
Tânărul Ilie va absolvi cu rezultate foarte bune bacalaureatul, la Cozmeni-Cernăuţi, în anul 1932. Având însă o fire profund religioasă şi un puternic îndemn interior, acesta va alege viaţa monahală, astfel că la data de 15 august 1933, de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, la vârsta de 20 ani, va intra în mănăstirea Neamţ. Aici va fi rânduit cu ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Datorită calităţilor sale, stareţul mănăstirii îl va trimite la Bucureşti, pentru a urma Facultatea de Medicină. După terminarea studiilor, nu se va reîntoarce la Neamţ, ci va vizita aşezămintele monahale din Oltenia, printre care şi mănăstirea Turnu, unde va sta până când va fi încorporat. După satisfacerea stagiului militar se reîntoarce la Neamţ, unde, la 8 aprilie 1936, în Miercurea Sfintelor Patimi, tânărul Ilie va fi tuns în monahism, de către stareţul de atunci al mănăstirii, arhim. Valerie Moglan, părinte duhovnicesc fiind ierom. Ioachim Spătaru, egumenul schitului Pocrov-Neamţu. După rânduială, numele îi va fi schimbat în Ioan, nume care îl va purta tot restul vieţii sale pământeşti, cu evlavie şi smerenie.
În toamna anului 1936 Cuviosul Ioan va pleca spre Ţara Sfântă, împreună cu doi monahi, Claudie Derebreanu şi Damaschin Ignat, costul călătoriei fiind suportat de Cuviosul Ioan, din moştenirea rămasă de la părinţi. După ce a vizitat cele mai importante localităţi biblice, Cuviosul Ioan se va retrage într-o peşteră din pustia Iordanului, unde va sihăstri timp de doi ani. După această perioadă de timp, Cuviosul se va închinovia în mănăstirea Sf. Sava, unde mai vieţuiau 5 călugări români, printre care ierom. Ignatie Rădulescu, ierod. Veniamin Trifan şi monahul Ştefan. Prezenţa românilor în aceste locuri nu însemna altceva decât continuarea unei îndelungate tradiţii, fiind cunoscute relaţiile străvechi ale poporului român cu Ţara Sfântă, încă din sec. XVI-XVII. Aici, Cuviosul Ioan se va nevoi timp de 8 ani, întrecând pe mulţi în ostenelile călugăreşti, cu aspra sa vieţuire. Va îndeplini ascultările de paraclisier, bibliotecar, ajutor de econom, apoi cea de infirmier.
Între anii 1939-1940, Cuviosul Ioan va petrece în pustiul Qumran, într-o peşteră din apropierea Mării Moarte, împreună cu alt călugăr român. Aici îl va întâlni pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a fost ucenic credincios până la sfârşitul vieţii sale. Din cauza războiului, între 1940-1941, Cuviosul Ioan va pătimi într-un lagăr de pe Muntele Măslinilor, după care se va reîntoarce la mănăstirea Sf. Sava.
Va fi hirotonit diacon în 1974, în biserica Sfântului Mormânt, de către arhiepiscopul Epifanie al Filadelfiei, după care, tot aici, va fi hirotonit şi preot.
Vreme de 6 ani (1947-1952), Cuviosul Ieroschimonah Ioan Iacob va păstori schitul românesc „Sf. Ioan Botezătorul„ de la Iordan, cu multă evlavie şi pricepere gospodărească. Aici va construi mai multe chilii lângă biserică, atât pentru monahi, cât şi pentru pelerini, dar va săvârşi şi sfintele slujbe în limba română, transformând astfel schitul într-o oază românească. În anul 1952, împreună cu ucenicul său, Ioanichie, se va retrage în pustiul Hozeva, la mănăstirea Sfântul Gheorhge Hozevitul, iar din anul următor, vor vieţui într-o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfânta Ana, unde vor rămâne până la sfârşitul vieţii Cuviosului Ioan.
Astfel vieţuind, în data de 5 august 1960, în vârstă de 47 de ani, Cuviosul Ioan îşi va încredinţa sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat în peştera în care a vieţuit în ultima parte a vieţii sale, de către egumenul mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul. Aici trupul Cuviosului se va odihni timp de 20 de ani, după care la cererea obştii mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul, patriarhul Benedict al Ierusalimului a îngăduit strămutarea moaştelor Cuviosului Ioan în biserica mănăstirii, alături de moaştele Sfinţilor Ioan Hozevitul şi Gheorghe Hozevitul.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândurile sfinţilor, în anul 1992, sub numele de Sfântul Ioan cel Nou de la Neamţ (Hozevitul), având ca zi de prăznuire data trecerii sale la cele veşnice, 5 august.