Sfântul Patriarh Sofronie al Ierusalimului este sărbătorit în Biserica Ortodoxă astăzi, 11 martie. Moaştele sale au fost aduse în România anul trecut, în perioada 23 noiembrie-2 decembrie. În seara zilei de duminică, 23 noiembrie, au sosit, la Catedrala patriarhală din Bucureşti, moaştele Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, aduse de către Înaltpreafinţitul Dionisie de Corint (Grecia). Moaştele Sfântului Sofronie au rămas în Catedrala patriarhală în zilele de luni, 24 noiembrie, şi marţi, 25 noiembrie, iar miercuri dimineaţă, 26 noiembrie, au plecat la Galaţi, unde au rămas până în data de 2 decembrie.

Sfântul Sofronie s-a născut la Damasc, în Siria de astăzi, la anul 550 (după unii la 560 sau 564). Plintos şi Mira sunt numele părinţilor săi, cetăţeni importanţi ai oraşului şi creştini evlavioşi, care l-au îndrumat încă din fragedă vârstă pe căile învăţăturii creştine şi ale vieţuirii morale. În acelaşi timp, Sofronie era instruit şi în înţelepciunea şi filosofia lumii, pe care le-a deprins la şcolile vremii din oraşul Natal. Calităţile sale i-au atras supranumele de „Scolasticul” sau „Sofistul”, denumiri prin care erau apreciaţi învăţaţii timpului. Se pare că a fost, o vreme, profesor de retorică. În jurul anului 570, călătorind în Palestina, pentru a se închina la Locurile Sfinte, Sofronie intră în Mănăstirea „Sfântului Teodosie cel Mare” – întemeietorul vieţii de obşte în Ţara Sfântă – situată în apropierea Ierusalimului. A stat 20 de ani în această mănăstire, sub îndrumarea duhovnicească a monahul Ioan Moshu, născut în anul 545, tot în părţile Siriei. Autor al unei cunoscute colecţii aghiografice şi duhovniceşti, intitulată „Limonariu” sau „Livada duhovnicească”, Ioan Moshu dedică lucrarea lui „Sofronie sofistul, iubitul său frate în Hristos”, după cum se menţionează în prologul cărţii. Autorul îl numeşte, de asemenea, de multe ori, „sfinţite şi credinciosule fiu Sofronie”, „cărturarul Sofronie”, „avva Sofronie sofistul, fratele meu”, „părintele Sofronie”, „prietenul meu Sofronie”. La anul 584, Sofronie primeşte tunderea în monahism, în Mănăstirea „Sfântului Teodosie”. De aici a trecut la Mănăstirea „Sfântul Sava” de la Iordan. După anul 628, Sfântul Sofronie părăseşte din nou Palestina, plecând în Africa de Nord, unde devine egumen al unei mănăstirii în obştea căreia se afla şi Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662), căci într-una dintre scrierile sale acesta îl numeşte „stăpânul meu binecuvântat şi părintele meu, stareţul Sofronie”. Cei doi Părinţi ai Bisericii devin, mai ales începând cu anul 633, cei mai atenţi şi fideli apărători ai Ortodoxiei împotriva monotelismului.

În vremuri deosebit de grele pentru Biserică şi Cetatea Sfântă, Sofronie este ales, la anul 634, în scaunul patriarhal al Ierusalimului. La 11 martie 638 (după unii cercetători, la 639), Patriarhul Sofronie al Ierusalimului a trecut la Domnul, după un an de la ocuparea Ierusalimului de către păgâni.

Sfântul Sofronie e cunoscut pentru lucrări ca: o enciclică adresată celorlalţi patriarhi, în care avertizează asupra pericolului monotelist, un comentariu la Sfânta Liturghie şi o expunere duhovnicească a vieţii Sfintei Maria Egipteanca, fiind şi un prolific autor de cântări, rugăciuni şi scrieri liturgice.

Despre viaţa şi activitatea Sfântului Sofronie a oferit mai multe informaţii pentru Radio TRINITAS Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal: „Sfântul Sofronie a fost multă vreme ucenicul, mult mai tânăr, al lui Ioan Moshu, pe care l-a însoţit într-un pelerinaj îndelungat în zonele cunoscute ca fiind leagăne ale monahismului. A adunat o cultură teologică foarte importantă, pe lângă cea profană, pentru că înainte de a intra în monahism se pare că a profesat retorica. El era supranumit scolasticul - cel învăţat. A ajuns patriarh al Ierusalimului la o vârstă foarte înaintată, la 84 de ani, în 634. A păstorit doar câţiva ani deoarece, în 637 din nefericire, Ierusalimul a fost ocupat de perşi şi la un an de zile a murit şi el în contextul suferinţelor provocate de această înfrângere a cetăţii Ierusalimului”.