Biserica păznuieşte astăzi, 6 august a.c., Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărăteşti, numită în popor şi Preobra-jenia sau Probojenia (denumirea slavă a sărbatorii). Este sărbătoarea Schimbării minunate la Faţă a Domnului, în muntele Taborului înaintea ucenicilor Petru, Iacov şi Ioan, arătându-le lor slava Sa, pe cât li se putea, pregătindu-i astfel pentru Patima cea de bună-voie dar şi vestindu-le Învierea cea din morţi ( Matei XVII, 1- 9 ; Marcu IX, 2 - 9 si Luca IX, 28 -36).
Dacă la început sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite de mama împăratului Constantin cel Mare, Elena, pe muntele Taborului, în secolul al IV-lea d. Hr., aceasta începe să aibă un loc aparte în rîndul marilor praznice. Tradiţia consemnează că generalizarea sărbătorii în Imperiul Bizantin a avut loc abia în secolul al VIII-lea după Hristos. Atât în Răsărit cât şi în Apus, serba¬rea ei începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolu¬lui V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei şi papa Leon cel Mare. O găsim indicată şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice, manuscrise greceşti, apare pe la începutul secolului VIII. În sec. VIII, Sf. Andrei Criteanul ne-a lasat o frumoasă predică festivă la această sărbătoare. În tot cazul, sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în sec. VIII, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba zilei.
La o săptămână de la vestirea patimilor, Iisus s-a retras să se reculeagă şi să se roage. El îi luă cu Sine pe apostolii Petru, Iacob şi Ioan şi s-a suit în muntele Taborului. Aici, pe când se ruga Tatălui ceresc, 'S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit fala Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi s-au arătat lor Moise şi Ilie vorbind cu El' (Mt 17, 2-3). Copleşiţi de bucurie, cei trei apostoli ar fi dorit să rămână acolo pe veci. De aceea, Petru exclamă: 'Doamne, bine este nouă să fim aici. De voieşti să facem trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una.' Însă, pe când grăiau, iată un nor luminos i-a umbrit şi glas din nor zicând: 'Acesta este Fiul meu cel iubit în care am binevoit, pe Acela să-L ascultaţi' (Mt 17,5). Acest glas s-a mai auzit o dată la Botezul Domnului în Iordan, când Duhul Sfânt s-a coborât peste El în chip de porumbel.
Curând după aceasta, norul şi cei doi prooroci au dispărut, iar Domnul cu cei trei apostoli au rămas singuri. Pe când se coborau din munte, Mântuitorul le-a poruncit să nu spună nimănui vedenia aceasta până când Fiul Omului va învia din morţi. Sărbătoarea Schimbării la Faţă este prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire.
În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvintează şi se împart (obicei creştin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului Trulan). În unele părţi (Biserica rusă) în această zi se face în biserici şi la cimitire pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei.