Cea mai mare biserică din ţară închinată Sfintei Parascheva
Cea mai mare biserică din ţară închinată Sfintei Parascheva
Sâmbătă, 11 octombrie a.c., Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit, împreună cu Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, capela şi demisolul bisericii cu hramurile „Sfânta Cuvioasa Parascheva“ şi „Intrarea Domnului în Ierusalim“, din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov. La eveniment a participat şi primarul Florentin Costel Pandele, care a anunţat că în anul 2009 lucrarea va fi finalizată.
După slujba de sfinţire la care au participat peste 1000 de credincioşi, domnul primar Florentin Costel Pandele a oferit Patriarhului României cheia simbolică a catedralei şi şi-a exprimat bucuria la acest ceas de sărbătoare şi speranţa că noua biserică se va ridica cât mai repede. „Tot ceea ce facem pentru Dumnezeu nu considerăm a fi un efort. Nu este zi de la Dumnezeu pentru cetăţenii oraşului Voluntari să nu vină, să vadă şi să se bucure, cum se ridică casa Domnului în orăşelul nostru. Este o mare bucurie că această biserică se realizează într-un termen atât de scurt ( n.r - piatra de temelie a fost pusă anul trecut, pe 17 noiembrie) şi în acelaşi timp este o obligaţie pentru fiecare dintre noi să ne ţinem de cuvânt. Nu e nimic mai măreţ în viaţa unui om decât ridicarea unei biserici şi îi mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a acordat şansa ca aici, unde, în urmă cu câţiva ani de zile, erau munţi de gunoaie, să se ridice o asemenea lucrare a lui Dumnezeu, închinată Sfintei Parascheva“.
După aceasta, Părintele Patriarh a citit o rugăciune de binecuvântare pentru pelerinii care urmau a pleca la Iaşi, la hramul Sfintei Parascheva, şi a ţinut un cuvânt de învăţătură prin care a arătat că prima etapă a acestei lucrări mari, ridicarea demisolului şi o parte a clădirii, este minunată şi binecuvântată, subliniind faptul că această biserică este cea mai mare din România închinată Sfintei Cuvioase Parascheva. „Această biserică este o clădire măreaţă şi lucrare jertfelnică; este meritul domnului primar şi al Consiliului Local din Voluntari pentru că s-au hotărât să o construiască într-o vreme de criză economică, dar nu într-o vreme de criză a credinţei. Când credinţa este puternică, depăşim orice fel de criză, orice fel de încercare. Suntem recunoscători lui Dumnezeu şi felicităm pe domnul primar şi pe toţi cei care au lucrat până acum la zidirea acestei catedrale şi pe toţi cei care vor lucra de acum pentru a duce la bun sfârşit lucrarea începută. Biserica din zid care se construieşte este simbolul celei vii, a adunării oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi. După sfinţire, casa aceasta făcută din zid devine casa Preasfintei Treimi, pentru ca noi să ne întâlnim în iubirea Preasfintei Treimi, să ne adunăm în iubirea lui Dumnezeu, căci aceasta înseamnă Biserica - adunarea oamenilor în Dumnezeu“, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.
În continuare, Patriarhul nostru a arătat că biserica adună oameni diferiţi nu numai ca vârstă, ca profesie, ca stare socială, ci adună şi veacurile între ele, pentru că aici pomenim pe strămoşii şi pe părinţii noştri. „În rugăciunea bisericii se adună spaţiile, se adună veacurile şi se uneşte veşnicia cu timpul, ca timpul să se înveşnicească. Taina Bisericii este cea mai mare taină a unirii cerului cu pământul, a istoriei cu veşnicia şi a persoanelor umane cu Persoanele divine veşnice. De aceea, o biserică nu poate fi înlocuită cu nimic în lumea aceasta. Ea este casa lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Până când se sfinţeşte este a noastră, este darul nostru către Dumnezeu. De aceea, voievozii ctitori purtau pe mâini macheta unei biserici pe care au ctitorit-o şi o ofereau ca ofrandă lui Hristos, capul Bisericii, Mântuitorul lumii, iar Hristos binecuvintează jertfa aceasta care-I devine casă Lui şi Preasfintei Treimi. Este un schimb de daruri. Noi oferim lui Dumnezeu lucruri din lumea aceasta - cărămidă, piatră, beton, pictură, lemn - şi primim în schimb daruri cereşti, netrecătoare, care nu sunt din lumea aceasta, ci din cer - iertarea păcatelor, sfinţirea vieţii, arvuna vieţii veşnice. Hristos Domnul dăruieşte viaţă veşnică celor ce-L iubesc pe El“, a mai spus Părintele Patriarh.
În încheierea momentului festiv de la Voluntari, Preafericitul Părinte Daniel a vizitat împreună cu primarul Florentin Pandele noua construcţie.
Demisolul acestui lăcaş de cult a fost construit în doar opt luni şi are o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi şi o capacitate de 7000 de persoane. Până la finalizarea întregului lăcaş de cult, sfintele slujbe se vor săvărşi la demisol, iar paraclisul va fi transformat într-o grădiniţă ce o va avea ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 238/ 13 octombrie 2008)
Numărul total de ştiri postate: 30,000
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Ziua Eroilor în Patriarhia Română
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...