Cele patru noi clopote pentru Catedrala Patriarhală vor sosi în Bucureşti sâmbătă, 27 septembrie
Cele patru noi clopote pentru Catedrala Patriarhală din Bucureşti vor sosi în Bucureşti în dimineaţa zilei de sâmbătă, 27 septembrie 2008, urmând ca în decurs de câteva zile să fie instalate în clopotniţa ridicată de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, în anul 1698, la răsărit de altarul Catedralei.
Turnarea celor patru clopote ce le vor înlocui pe cele vechi, deteriorate, din clopotniţa de pe Dealul Patriarhiei, a început, cu aprobarea şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în luna iulie a acestui an. Delegaţia trimisă de Preafericirea Sa la Innsbruck (Austria), pentru a binecuvânta turnarea clopotelor a fost formată din: Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Părinte dr. Gheorghe Ispas, Consilier Patriarhal la Sectorul „Catedrala Mântuirii Neamului“ şi Părinte conf. dr. Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ a Universităţii din Bucureşti. Delegaţia a fost însoţită de domnul inginer Corneliu Revencu, directorul S.C. APEL INDUSTRIES S.R.L. Arad, reprezentantul firmei Grassmayr pentru România, care se va ocupa de montarea şi armonizarea clopotelor.
Clopotele turnate au următoarele caracteristici tehnico-muzicale: 1. do# (reb1), 1.850 kg; 2. re# (mib1), 1.390 kg; 3. fa# (solb1), 745 kg; 4. la# (sib1), 380 kg. Nu a fost schimbat clopotul mare de 9 tone, turnat la Budapesta, în 1888, acordat pe nota DO#, cu care vor trebui să intre în armonie cele patru clopote. Pentru acest clopot a fost schimbat sistemul de acţionare cu unul nou, foarte performant. Clopotele construite la fabrica din Innsbruck sunt întâlnite în peste 100 de ţări ale lumii şi sunt făcute dintr-un aliaj de bronz, cupru şi staniu, încălzit şi turnat la o temperatură de 1150 de grade.
Fabrica din Innsbruck a fost construită în anul 1599 şi este una dintre cele mai vechi din Europa. Clopotele construie aici sunt armonizate în gamă după un secret păstrat de 14 generaţii de familia Grassmayr. Funcţionarea clopotelor care vor fi aşezate pe Dealul Patriarhiei va fi supravegheată de un computer cu receptor GPS pentru a da o precizie atomică ceasului şi programării acţionării clopotelor.
BIROUL DE PRESĂ
AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Numărul total de ştiri postate: 30,001
Ştiri Patriarhie
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...