Comunicat: De la clişeul tendenţios la realitatea evidentă
Comunicat: De la clişeul tendenţios la realitatea evidentă
În suplimentul Aldine al cotidianului România Liberă din, 1 august 2008, pagina 17, a apărut editorialul intitulat Ierarhii BOR, semnat de domnul Marius Vasileanu. Constatând o serie de opinii discutabile ale autorului, consecinţe, probabil, ale unor clişee tendenţioase şi ale unei analize superficiale, Patriarhia Română precizează:

Este nedrept şi nedemn ca ierarhii Bisericii Ortodoxe Române să fie acuzaţi – în flagrantă contradincţie cu realitatea – că nu coboară în mijlocul turmei de credincioşi şi că nu se implică în problemele oamenilor. Probabil, prezenţa Bisericii Ortodoxe Române în topul încrederii românilor, în mod constant, de aproape 19 ani, trezeşte unora invidie sau cel puţin iritare. Este posibil şi ca atitudinea antiierarhică constantă a unor jurnalişti să reprezinte fie o reminiscenţă a ideologiei “luptei de clasă” din regimul comunist, fie o componentă dintr-un program camuflat care are ca scop crearea de tensiuni artificiale între ierarhi, pe de o parte, preoţi şi credincioşi, pe de altă parte, după principiul: Bate-voi păstorul şi se va risipi turma (Matei 26, 31).

Fără a avea pretenţia că nu mai este nimic de completat sau îndreptat în activitatea pastoral-misionară şi social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române, apreciem, totuşi, că, la ora actuală, ierarhii noştri au atât conştiinţa misiunii lor în societatea de astăzi, cât şi spiritul jertfelniciei.

Niciodată în istoria Bisericii Ortodoxe Române, ierarhii acesteia nu au slujit de mai multe ori pe lună Sfânta Liturghie sau au participat la ea în catedrale, biserici parohiale şi mănăstiri din eparhii; nu au efectuat atâtea vizite pastorale şi iniţiat atâtea programe şi proiecte social-filantropice şi culturale, ca în perioada ultimilor 18 ani (din 1990 încoace). Oricine doreşte să se convingă de această realitate, poate să citească agenda de lucru a ierarhilor şi să asculte emisiunile informative difuzate de Radio Trinitas al Patriarhiei Române, în special cele din zilele de sâmbătă şi duminică sau din ajunul sărbătorilor religioase, pentru a afla programul slujbelor liturgice şi misionare ale ierarhilor ortodocşi români în eparhiile pe care le arhipăstoresc sau ca invitaţi în alte eparhii.

Nu puţine sunt situaţiile în care ierarhii, preoţii şi diaconii de la parohii şi mănăstiri jertfesc multă energie, cu timp şi fără timp, pentru a împlini misiunea lor în mijlocul credincioşilor sau în folosul acestora.

Chiar dacă ar exista, însă, cazuri excepţionale de insuficientă implicare în misiunea pastoral – misionară şi socială, considerăm că acestea nu trebuie – în duh totalitar de generalizare – folosite, în mod automat, ca motiv de a acuza întreaga ierarhie că nu “coboară la turmă”, adică în mijlocul poporului dreptcredincios.

Clişeul mental care prezintă pe ierarh ca prinţ al Bisericii medievale, întâlnit chiar şi azi la unii jurnalişti cu mentalitate anticlericală, nu mai corespunde realităţii contemporane, ierarhii noştri fiind azi slujitori foarte activi şi păstori responsabili în viaţa Bisericii, preocupaţi de misiunea ei în faţa provocărilor unei societăţi din ce în ce mai afectată de secularism nihilist, de sectarism religios, de sărăcie constantă, de criză a familiei şi a valorilor tradiţionale.

Ca atare, în loc de a folosi clişee artificiale şi analize sumare, este de preferat să cunoaştem mai bine agenda de lucru a ierarhilor ortodocşi români şi activităţile multiple pastoral-misionare şi social-culturale ale lor şi ale clerului ortodox român în general.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
Numărul total de ştiri postate: 26,966
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Sfinţirea centrului de zi pentru copii Sfânta Muceniţă Sofia din Bucureşti
În Arhiepiscopia Bucureştilor va fi sfinţit sâmbătă, 11 februarie 2012, un nou centru de zi pentru copii. Centrul Sfânta Muceniţă Sofia va funcţiona în sediul Aşezământului Social Filantropic al parohiei Scaune din Protoieria III Capitală. Slujba de sfinţire va ...
Întâlnirea Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social la Palatul Patriarhiei
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Şapte ani de cotidian ortodox aniversaţi la Patriarhie
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
7 ani de Lumina aniversaţi la Palatul Patriarhiei
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
7 ani de Ziarul Lumina
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
ŞAPTE TREPTE DE LUMINĂ
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012: Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...
Ziarul Lumina - şapte ani de apariţie neîntreruptă
Cotidianul Patriarhiei Române, 'Ziarul Lumina', împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de apariţie neîntreruptă. Primul cotidian creştin din România şi singurul ortodox din lume, la ora actuală, a apărut la 7 februarie 2005, în ziua în care, vrednicul de ...
Reprezentanții clericilor și mirenilor din Arhiepiscopia Bucureștilor în ședință la Reședința Patriarhală
În Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală s-au desfăşurat sâmbătă, 4 februarie, lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul lucrărilor a fost analizată şi evaluată activitatea eparhiei din anul 2011. Membrii Adunării ...