Concert de colinde în Catedrala episcopală din Giula
În data de 13 decembrie 2009, în Duminica Sfinţilor Strămoşi după Trup ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Catedrala Episcopală din Giula a avut loc un frumos concert de colinde româneşti prezentat de Corul „Gloria Dei” de la parohia „Sfântul Ştefan” din Zalău, condus de Doamna Profesoară Maria Porumb. În aceeaşi zi, corul „Gloria Dei” a dat răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită în Catedrală de către Preasfinţitul Părinte Siluan şi un sobor de preoţi şi diaconi, iar cu o seară înainte oaspeţii din România au fost primiţi cu colindul în Catedrală şi la Centrul Eparhial, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Cântecul liturgic şi frumosul colind românesc, care au încântat sufletele credincioşilor români giulani, au fost prezentate de acest acest cor cu o existenţă neîntreruptă de 20 de ani şi care a venit în Ungaria prin sprijinul Domnului Ioan Fodoreanu, Consulul General al României la Giula, care este originar din Sălaj şi prin sprijinul Casei de Cultură din Zalău, reprezentată la acest eveniment de către Domnul Cristian Contraş.
Cântecul liturgic şi frumosul colind românesc, care au încântat sufletele credincioşilor români giulani, au fost prezentate de acest acest cor cu o existenţă neîntreruptă de 20 de ani şi care a venit în Ungaria prin sprijinul Domnului Ioan Fodoreanu, Consulul General al României la Giula, care este originar din Sălaj şi prin sprijinul Casei de Cultură din Zalău, reprezentată la acest eveniment de către Domnul Cristian Contraş.
Numărul total de ştiri postate: 26,946
Ştiri Patriarhie
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012:
Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...
Cotidianul Patriarhiei Române, 'Ziarul Lumina', împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de apariţie neîntreruptă. Primul cotidian creştin din România şi singurul ortodox din lume, la ora actuală, a apărut la 7 februarie 2005, în ziua în care, vrednicul de ...
În Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală s-au desfăşurat sâmbătă, 4 februarie, lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul lucrărilor a fost analizată şi evaluată activitatea eparhiei din anul 2011.
Membrii Adunării ...
În prima duminică a perioadei Triodului, Biserica a rememorat în cadrul Sfintei Liturghii Pilda Vameşului şi a fariseului, rostită de Mântuitorul Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul 'Sfântul Grigorie Luminătorul' ...
Aniversări
8 februarie 1873 profesorul de teologie SUCIU IUSTIN s-a născut în Şiştarovăţ
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman
7 februarie 1902 A trecut la cele veşnice, în Sibiu, Cristea Nicolae, preot, ziarist, militant pentru drepturile românilor





















