Concursul naţional de creaţie literară “Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii”
Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române organizează în perioada 11 aprilie – 1 noiembrie 2008, cu Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Concursul naţional de creaţie literară “Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii”.
Obiectivele concursului sunt: aniversarea şi evocarea unor momente importante din istoria culturală şi religioasă a ţării – 500 de ani de la tipărirea, în limba slavonă, a Liturghierului lui Macarie (1508), 360 de ani de la tipărirea Noului Testament de la Bălgrad (1648) şi 320 de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti (1688); precum şi încurajarea participării copiilor şi tinerilor la Sfânta Liturghie; înţelegerea importanţei Sfintei Liturghii la nivel personal şi comunitar; identificarea şi promovarea talentelor literare în domeniul religios.
Concurenţii se pot înscrie la una din categoriile: Învăţământ religios (pe trei cicluri - primar, gimnazial şi liceal), Învăţământ teologic preuniversitar şi Învăţământ teologic superior. Lucrările nesemnate, însoţite de formularul de înscriere la concurs, vor fi expediate pe adresa Sectorului teologic-educaţional, Aleea Dealul Mitropoliei, nr. 25, 040163, sector 4, Bucureşti, cu menţiunea: “Pentru Concursul naţional de creaţie literară Anul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii”. Termenul limită este 1 octombrie 2008 (data poştei).
Ceremonia de premiere va avea loc în cadrul unei manifestări culturale dedicate «Anului jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii» şi se va desfăşura în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în ziua de 1 noiembrie 2008, la Palatul Patriarhiei, începând cu ora 10.00, intrarea fiind liberă. Premiile constau în cărţi, bani, pelerinaje în ţară sau în străinătate.
Informaţii suplimentare privind organizarea Concursului naţional de creaţie literară “Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii” pot fi obţinute de pe pagina de internet a Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române: http://www.patriarhia.ro/ro/administratia_patriarhala/sectorul_teologic_educational.html.
Insp. George Jambore, Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române

Numărul total de ştiri postate: 30,012
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...