Daruri pentru preoţii cu biserici în construcţie
Daruri pentru preoţii cu biserici în construcţie
Preoţii din Arhiepiscopia Bucureştilor care au lăcaşuri de cult în construcţie şi consolidare au primit daruri din partea Patriarhului României. Evenimentul a avut loc la 10 februarie 2012, în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat pe aceştia încurajându-i în activitatea lor şi le-a dăruit un costum clericar format din reverendă, suprareverendă și un fes, iar pentru familiile preoţilor a fost dată suma de 500 de lei, arătând că acesta este un mic semn de încurajare în timpul unei lucrări mari şi sfinte.

În cuvântul de învăţătură, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române le-a vorbit preoţilor prezenţi despre importanţa construirii de lăcaşuri sfinte, subliniind faptul că atunci când se contruieşte o biserică se deschide o poartă nouă a cerului.

“Construirea unei biserici nu are echivalent în lumea aceasta cu construirea altui edificiu pentru că biserica reprezintă, în timp, locul în care noi căutăm şi pregustăm viaţa veşnică. Biserica este spaţiul în care ne întâlnim cu Dumnezeu Cel mai presus de spaţiu şi timp. Este locul în care se întâlnesc generaţiile trecute, prezente şi viitoare, de aceea facem pomenirea viilor şi a celor adormiţi în Domnul. Biserica este singurul loc din lume unde se dobândeşte iertarea păcatelor. Biserica este casa Preasfintei Treimi şi este locul în care găsim adevărata bucurie şi adevărata fericire şi anume a legăturii omului cu Dumnezeu, Izvorul păcii al fericirii şi al bucuriei veşnice. Când construim o biserică construim o casă a lui Dumnezeu, a Preasfintei Treimi şi în acelaşi timp deschidem o poartă nouă a cerului”, a spus Preafericirea Sa după cum ne informează Radio TRINITAS.

'În perioada aceasta de criză economică noi am început mai întâi cu ajutorarea săracilor, a mirenilor, a bătrânilor și a bolnavilor. Programul cel mai extins al Patriarhiei Române în favoarea săracilor, în general persoane în vârstă, se numește Masa Bucuriei care a cuprins întreaga Patriarhie Română și care este foarte eficient în mai multe parohii, mănăstiri și desigur la cantinele Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Am constatat ulterior că nu sunt numai mireni săraci, ci și preoți săraci. De aceea, am cosidera că trebuie mai întâi să ajutăm pe preoții slujitori din parohiile sărace din zonele defavorizate. Cu ei am început ajutorarea și vom continua în fiecare an să îi ajutăm pe aceeași preoți din parohiile cele mai sărace', a mai spus Patriarhul României, după cum informează TRINITAS TV.

Acţiunea de la Palatul Patriarhiei face parte dintr-un program mai amplu dedicat preoţilor cu o situaţie financiară precară.
Numărul total de ştiri postate: 30,016
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Ziua Eroilor în Patriarhia Română
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...
Patriarhul României la hramul bisericii Domniţa Bălaşa
Joi, 24 mai 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, la sărbătoarea Înălţarea Domnului, care este şi hramul acestei biserici. După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa va săvârşi un parastas întru ...