DREPT LA REPLICĂ - INSINUĂRI GRATUITE
În legătură cu opiniile exprimate de domnul Marius Vasileanu în editorialul cu titlul „Pogorământ pe şpagă”, apărut în suplimentul Aldine al cotidianului România Liberă de astăzi, 22 ianuarie 2010, precizăm:
Probabil, din cauza lipsei de inspiraţie pentru editorialele pe care le publică săptămânal în suplimentul Aldine al cotidianului România Liberă, domnul Marius Vasileanu dovedeşte - încă o dată - puţin profesionalism, dar multă patimă prin construirea unor situaţii ipotetice plecând de la cazuri izolate ca pretext pentru generalizări tendenţioase.
Îl informăm pe domnul Vasileanu că în privinţa rânduielilor bisericeşti referitoare la oficierea tainei Sfintei Cununii, în fiecare eparhie a Patriarhiei Române, Permanenţele Consiliilor eparhiale au stabilit principii clare de acordare a dispenselor pentru situaţii excepţionale, nu motivate de bani, ci din raţiuni pastorale, însă nu în Postul Sfintelor Paşti, ci doar în alte perioade de post.
Referitor la insinuările domnului Marius Vasileanu legate de acte de corupţie din Biserică, îi reamintim faptul că, atunci când sunt descoperite astfel de cazuri, autorităţile bisericeşti dispun cercetarea lor şi iau măsurile disciplinare prevăzute de regulamentele bisericeşti.
Cât priveşte acuzaţia lipsei de transparenţă asupra cazurilor de indisciplină, îi recomandăm jurnalistului de la România Liberă să citească mai atent chiar cotidianul Ziarul Lumina care publică anual, după şedinţa Consiliului Naţional Bisericesc, referatul Cancelariei Sfântului Sinod unde se menţionează statistic numărul de caterisiri şi al altor pedepse aplicate de instanţele de judecată bisericeşti în anul anterior pe cuprinsul Patriarhiei Române, transparenţă ce nu se practică în trusturile de presă laice.
După ce am parcurs editorialul domnului Marius Vasileanu, ne-am întrebat de ce oare domnia sa continuă obsesiv să acuze fără probe şi fără să se documenteze în mod temeinic asupra subiectelor abordate, ca şi când ar scrie la comandă sau din răzbunare şi frustrare în relaţia sa cu Biserica.
Ar fi mai bine ca domnul Marius Vasileanu, când se ocupă de tema corupţiei, să o studieze începând chiar din ograda presei, breaslă din care pretinde că face parte şi apoi să dea lecţii altora.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Numărul total de ştiri postate: 30,017
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...