Duminica a II-a din Postul Mare este închinată de Biserică Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Duminică, 15 martie 2009, în bisericile ortodoxe va fi celebrat Sfântul Grigorie Palama, iar la Sfânta Liturghie vor fi citite două pericope apostolice: Evrei 1:10-14; 2:1-3 şi Evrei 7:26-28; 8:1-2 (a sfântului) şi două pericope evanghelice: Marcu 2:1-12 (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) şi Ioan 10:9-16 (a sfântului).

Conform informaţiilor biografice despre iniţiatorul isihasmului (grecescul „hesychia” înseamnă calm, linişte), oferite de Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae în „Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama” (Sibiu, 1938 şi Bucureşti, 1993), arhiepiscopul Tesalonicului s-a născut în Constantinopol, în anul 1296. Tatăl său, un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), a murit, lăsându-l orfan încă de mic pe Grigorie. Tutorele său a fost chiar Andronicus, care spera că Grigorie va opta pentru o carieră politică. Însă, în anul 1316 sau 1318, tânărul Grigorie s-a retras în Muntele Athos, la Mănăstirea Vatoped, unde a şi fost călugărit. A mai vieţuit şi în alte două aşezăminte monahale: Lavra „Sfântul Atanasie Athonitul” şi Schitul Glossia. Aici a deprins practica rugăciunii inimii, isihasmul devenind pentru el un mod de viaţă. În anul 1326, datorită ameninţării invaziei turce, s-a retras în Tesalonic, împreună cu ceilalţi vieţuitori ai schitului. La Tesalonic a fost hirotonit. Deceniul următor începe controversa isihastă, adversarii Sfântului Grigorie fiind monahul Varlaam (care susţinea imposibilitatea cunoaşterii lui Dumnezeu, în afara unui demers teologic speculativ, şi experierii slavei divine) şi discipolii acestuia: călugărul bulgar Akyndinos, Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347), chiar şi împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341). Susţinând un creştinism intelectualist, Varlaam ridiculiza învăţăturile monahilor athoniţi, despre metodele rugăciunii şi despre lumina necreată, care defineau experienţa ascetică şi mistică a isihaştilor. Sfântul Grigorie devine apologet al isihasmului şi, implicit, al Ortodoxiei, formulându-şi viziunea ascetică şi mistică în „Triade în apărarea sfinţilor isihaşti” (1338) şi „Tomul Aghiorit” (1340). Sinodul de la Constantinopol din 1341, desfăşurat la Biserica „Sfânta Sofia”, a fost de acord cu punctul de vedere al Sfântului Grigorie, şi anume că, inaccesibil în esenţa Sa, Dumnezeu Se descoperă şi poate fi cunoscut prin energiile Sale necreate. Însă disputele dintre Palamiţi şi Varlaamiţi au continuat până într-acolo încât, în 1344, Sfântul Grigorie a fost întemniţat. În 1347, a fost eliberat şi numit Arhiepiscop al Tesalonicului. În 1351, Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învăţăturilor sale. Sfântul Grigorie Palama a adormit întru Domnul la 14 noiembrie 1359. În 1368, a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol, sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viaţa şi cântările închinate sfântului. Aşa cum precizează un interpret al rânduielilor din Triod, „canonizarea Sfântului Grigorie Palama şi instituirea sărbătorii sale în a doua duminică a Postului Mare, îndată după Duminica Ortodoxiei, consacrau deciziile celor două sinoade isihaste de la Constantinopol, din anii 1341 şi 1351, drept însăşi expresia Ortodoxiei şi a marii tradiţii dogmatice bizantine” (Makarios Simonopetritul).

Evocarea liturgică a personalităţii şi învăţăturii marelui isihast, în cea de-a doua duminică din Postul Mare, edifică asupra faptului că efortul ascetic şi intensificarea rugăciunii în această perioadă, privind la taina lui Hristos răstignit şi înviat, oferă omului întreg, trup şi suflet, posibilitatea de a se împărtăşi, încă de aici, de harul lui Dumnezeu. Ancorată în Tradiţia Bisericii, mărturia dogmatică şi duhovnicească a Sfântului Grigorie Palama relevă Postul Mare ca pe un prilej binecuvântat de concretizare a învăţăturii despre îndumnezeirea omului.