Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 4 martie - 5 mai 2010, în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei s-a desfăşurat concursul naţional de oratorie creştină „Crezul meu”, adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani, care participă la orele de cateheză din cadrul
proiectului „Hristos împărtăşit copiilor”, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.
Astfel, în cele patru protopopiate ale Eparhiei s-au înscris un număr de 180 de elevi şi eleve de la şcolile din judeţul Bihor, care au elaborat eseuri pe această temă. În fiecare protopopiat s-au organizat festivităţi de premiere, în cadrul cărora au fost selecţionate patru lucrări care vor participa la etapa eparhială. Festivităţile au avut loc după cum urmează: în Protopopiatul Marghita în data de 29 aprilie 2010; în Protopopiatul Tinca în data de 30 aprilie 2010; în Protopopiatul Beiuş în data de 3 mai 2010, iar în Protopopiatul Oradea în data de 5 mai 2010.
În ziua de joi, 6 mai 2010, începând cu ora 14:00, cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei, în sala festivă a Protopopiatului Oradea se va desfăşura etapa pe Eparhie a concursului, la care vor lua parte cei 16 elevi şi eleve care au câştigat la etapa anterioară, însoţiţi de către preoţii parohi de la parohiile de care aparţin, urmând ca cel care va câştiga etapa pe Eparhie să participe, la Bucureşti, la etapa finală a concursului, ce va avea loc în data de 21 mai 2010, la Patriarhia Română. |