Eveniment duhovnicesc memorabil la Catedrala eparhială de la Curtea de Argeş
În această seară a avut loc proclamarea locală în Episcopia Argeşului şi Muscelului a canonizării a Sfântului Voievod Neagoe Barasab, a Sfântului Ierarh Iachint şi a Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Ceremonia a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, informează TRINITAS TV.
Cu acest prilej, s-a desfăşurat şi ceremonia de ridicare în rang a Episcopiei Argeşului şi Muscelului. De astăzi, această eparhie se numeşte oficial „Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului“.
Odată cu ridicarea în rang de arhiepiscopie a Episcopiei Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Părinte Episcop Calinic a fost ridicat la rang de arhiepiscop. În cadrul ceremoniei, Preasfinţia Sa a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel însemnele arhiepiscopale: mantia de arhiereu, crucea patriarhală pentru arhierei, engolpionul, camilafca şi cârja arhierească.
Episcopia Argeşului şi Muscelului datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. La data de 18 octombrie 1793, ca urmare a propunerii mitropolitului Dositei Filitti, domnitorul Alexandru Moruzi al Ţării Româneşti a aprobat împreună cu Divanul Ţării, înfiinţarea unei episcopii la Argeş. Primul episcop a fost Iosif de Sevasta.

Numărul total de ştiri postate: 30,020
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...